idei de joaca

Înainte de a începe vacanța, cu toții abia o așteptăm. Ne facem planuri și proiecții despre cum va arăta.

Copiii sunt și ei nerăbdători să vină vacanța. Dar, după doar câteva zile de vacanță, îi auzim prin casă: „mă plictisesc”,“mami, tati, vreau să ne jucăm împreună” sau “toți colegii mei fac lucruri interesante numai eu nu.”

Mulți dintre noi, părinții, suntem nevoiți să lucrăm de acasă cu ei lângă noi, lucru care poate deveni extrem de frustrant. Suntem așadar iritați, nervoși, în căutarea răbdării, numărând ziele până la începerea școlii.

Ce putem face?

Este important să înțelegem că cei mici, reacționează așa cum o fac pentru că sunt obosiți. Poate că nu par obosiți, însă ca și noi, s-au trezit dimineață și au mers la școală sau la grădiniță zi de zi, exact ca la un job. În timpul anului au fost antrenați în tot felul de activități în care li s-a spus ce să facă și cum să facă. Iar acum, deodată, trebuie să găsească singuri activități și jocuri pentru a-și umple zile întregi libere. Este un proces care poate dura și pe care este bine să-l parcurgem cu răbdare.

Am participat la o discuție cu psihologul unei școli. Acesta îmi spunea cât de importantă este vacanța pentru copii, nu numai din prisma odihnei, ci și ca factor motivațional pentru a merge cu plăcere la școală atunci când începe anul școlar. Îmi zicea că nu are o baghetă magică pe care să o folosească în așa fel încât cei mici să-și recapete motivația și dorința de a merge la școală și de a învăța lucruri noi. Dacă suntem nevoiți să-i ducem la școală de vară, psihologul recomandă să le schimbăm uneori rutina: să îi luăm mai devreme, să îi scoatem la prânz sau să îi ținem acasă măcar o zi pe săptămână.

Dacă totuși ai hotărât să nu meargă la școală/grădiniță pe perioada verii, avem câteva soluții pentru tine recomandate de organizația Hand in Hand Parenting.

idei de joaca
1. Transformă iritabilitatea în bucurie

Schimbarea completă a programului unui copil îl poate face pe acesta să fie mai agitat, să se plictisească repede, să se certe cu frații sau surorile, să fie iritabil și să pară că niciun plan nu este bun pentru ziua respectivă.

Instructorul Hand in Hand Rachel Schofield explică: “Copii noștri sunt extenuați. Au acumulat foarte multe emoții negative și nemulțumiri din viața de la școală. Toate aceste emoții nedescărcate duc la compartamente dificile. Tocmai aceste comportamente dificile reprezintă strigătul lor de ajutor. Dacă îi ascultăm și ne conectăm cu ei, aceștia se vor relaxa.”

Cum facem acest lucru? 

Stabilește împreună cu copilul un program de joacă. Rezervă, în fiecare zi 10-15 minute pentru joaca 1 la 1 cu copilul. Nu te lăsa distras de emailuri și telefon în acele minute. Pune un timer și încheie jocul la finalul minutelor stabilite. Asigură-l pe copil ca în următoarea zi veți avea din nou timpul vostru de joacă.

2. Încalcă regulile

Pe toată perioada anului suntem nevoiți să respectăm reguli, zi de zi, oră de oră. „Nu întârzia”, „Scrie frumos”, „Fă liniște” și așa mai departe.

Vacanța este momentul în care putem să punem pauză acestor reguli într-un mod în care, totuși, să nu ne pună în pericol.

Ce putem face?

Putem stabili reguli “stupide” precum: “Nimeni nu are voie pe scaunul de birou între ora 15:00 și 17:00”. Dă-i de înțeles că o poate încălca și în felul acesta începe distracția.

O altă opțiune este să „schimbați tabăra”. Jucați-vă de-a școala. Părintele este elevul și copilul profesorul. Părintele joacă rolul unui copil neîndemânatic, care nu poate sta locului și care nu știe să răspundă.

Râsul îi ajută pe copii să se descarce. O porție bună de râs îl va ajuta să elimine emoțiile negative acumulate în timpul zilei sau în timpul anului.

idei de joaca
Iată o serie de jocuri pe care le puteți juca cu cei mici. 

Lista are ca sursă de inspirație seria de desene animate „Bluey”. Puteți urmări împreună episoadele la televizor sau puteți citi cărtile din seria „Bluey”.

Jocurile sunt potrivite pentru copii cu vârsta între 3 și 7 ani.

  • Rotește cheița

Te prefaci că există o cheiță pe spatele copilului. O rotești de fiecare dată când vrei ca el să meargă. Poți inventa butone suplimentare, care apăsate pot să-l facă pe copil să se oprească, să vorbească sau să tacă. Nasucul poate fi un buton de volum, de unde puteți da mai tare sau mai încet „volumul” copilului.

  • Atacul monstrului păros 

Mersul cu mașina la o spălătorie auto tip tunel se poate transforma într-un joc foarte distractiv pentru copii. Creați tot felul de scenarii pornind de la periile care spală mașina în momentul în care intrați în tunel.

  • Vino-pleacă 

Copilul se dă în leagăn și tu stai lângă el. Pe măsură ce îl împingi începi jocul pe baza mișcarii de du-te-vino a leagănului. Îl chemi la tine să-i spui ceva important. Când este lângă tine, cu ochii în altă parte, inventezi ceva foarte important de zis. La un moment dat când îți îndrepți privirea către cel mic realizezi că nu mai este lângă tine, pentru că leagănul s-a dus în spate. Copiilor le place foarte mult acest joc și se distrează copios. Depinde de tine de cât de mult vrei să intri în pielea personajului.

  • Mergi drept   

Setezi copilul pe o linie dreaptă și îl rogi să meargă. Acesta va merge oricum, dar nu drept. Schimbați rolurile, comportați-vă ca și el, ceartă-l în joacă și lasă-te certat.

  • Hotelul 

Părinții se cazează la un hotel imaginar. Copiii improvizează o recepție. În funcție de numărul de copii și adulți puteți avea mai multe roluri din cele întâlnite la un hotel. Te cazezi și ceri micul dejun la pat, vrei curățenie în cameră sau pui semnul “Nu deranjați” pe ușă. Cel mic va intra să aspire, să facă curat sau să te anunțe ceva și așa începe distracția.

  • Spionii

Acesta este un joc potrivit pentru serile în care părinții sunt obosiți. Stau pe canapea citind sau uitându-se la televizor și copilul îi spionează. Părintele se preface că nu îl vede pe copil, însă realizează că aude totuși niște sunete. Deodată părintele îl observă pe cel mic și începe distracția. Puteți repeta jocul de câte ori dorește copilul. De regulă există minimum 4-5 runde pe seară.

  • Lucruri favorite 

Seara la cină, în jurul mesei, fiecare membru al familiei spune care au fost lucrurile sau întâmplările favorite din ziua respectivă și explică și motivele pentru care le-a ales.  

Spor la joacă!

Foto: https://unsplash.com/

Găsește idei de joacă împreună prin care copiii să învețe emoțiile în cursul "Emoțiile, cum să le recunoști și cum să îl ajuți pe copilul tău să le învețe"


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>