capace cu suflet

În trecut am mai scris despre proiectul Capace cu suflet și mi-a plăcut ideea. Așa că am început să strângem acasă capace și să le donăm către colaboratorii Asociației Capace cu suflet.

Ce face Asociația Capace cu suflet?

Încă din 2014 colectează capace de plastic de tip HDPE (cod 2) și PP (cod 5) și le vinde. Suma care rezultă din vânzarea acestora este completată de donații, iar banii astfel obținuți sunt donați către cauze propuse chiar de persoanele implicate în proiect.

Chiar dacă sumele nu sunt foarte mari, sunt bani care altfel ar fi ajuns la gunoi, iar aceste sume multiplicate și de alte donații devin mai consistente.

O schimbare mică

La început strângeam noi în casă, apoi mi-a venit ideea să pun un PET de 5 l pe scara blocului și să pun afișe prin care explicam despre ce este vorba. Pentru ca toată lumea să poată participa.

Fiasco!

Deși am anunțat și pe grupul de whatsapp, a doua zi au dispărut și PET-ul și afișele. Dezamăgirea mea a fost mare. Mă gândeam: „cu ce deranjau un PET și un afiș puse pe scară, la parter?”

Dar unii dintre vecini au întrebat ce s-a întâmplat cu proiectul, aproape mort în fașă. Și așa am refăcut afișele și am pus un nou PET.

Vedeam zilnic nivelul de capace cum creștea și în câteva zile deja umplusem un PET.

Am tot continuat să schimb recipientele și s-au tot strâns, fără ca cineva să mai aibă ceva împotrivă. Semn că oamenii vor să facă lucruri bune, dar au nevoie de puțin ajutor.

Am spus în stânga și în dreapta despre această mică victorie, iar oamenii au început să îmi aducă capace. Fratele meu a propus programul în instituția unde lucrează și îmi aduce regulat PET-uri pline.

Acum avem 13 PET-uri și un sac imens plin de capace, care urmează să ajungă la colaboratorii asociației.

Ce a reușit asociația să facă până acum?
  • A contribuit la 82 de cauze sociale.
  • A colectat 35.200 kg de capace (echivalentul a aprox. 20 milioane capace).
  • Am adunat 53.850 RON din vânzarea capacelor și donații.
  • A adunat 100 de instituții de învățământ partenere.

În 2022 a predat deja 21 tone, față de doar 6 tone în aceeași perioadă a anului trecut.

Ce poți face și tu?

Acasă la tine sau în compania unde lucrezi poți pune recipiente plasate într-un loc pe unde trece mai mulltă lume (lângă lift, lângă copiator, pe hol).

Când se adună o cantitate care poate fi predată, ia legătura cu Capace cu Suflet și stabiliți logistica. Aceasta poate fi diferită de la caz la caz. Pentru că nu există centre de colectare, iar asociația se bazează pe voluntarii care le pot colecta.

capace cu suflet

În acest moment există colaboratori și ambasadori în: Alba, Arad, Bihor (Oradea), Brăila, Brașov, București și Ilfov, Cluj, Constanța, Harghita, Iași, Maramureș (Baia Mare), Mureș, Prahova (Ploiești), Sibiu, Suceava,Timișoara și Tulcea.

În București și Ilfov este în desfășurare un proiect pilot: se pot preda capacele în oricare dintre magazinele Penny participante. Reprezentanții proiectului speră ca anul acesta să extindă proiectul în mai multe orașe din țară.

Când scriam articolul acesta am primit datele la zi de la Anca Tătaru, cea care se ocupă de proiect. Împreună cu rugămintea:

SĂ NU PREDAȚI CAPACELE ÎN PET-URI SAU BIDOANE!
Asta din mai multe motive, printre care: în aceste recipiente se păstrează umezeală și capacele încep să prindă miros și chiar să mucegăiască, în aceste recipiente capacele ocupă mult mai mult loc decât în cutii sau saci, tăierea acestor recipiente în cantități mari ia foarte mult timp pentru voluntari și produce deșeuri, pentru care nu au loc de depozitare dedicat. 

Așa că vom ține cont pe viitor de această rugăminte.

Proiectul CAPACE CU SUFLET este despre forța lui „ÎMPREUNĂ”: fiecare dintre noi face un gest mic, iar împreună aducem o schimbare în bine.

Dacă vrei să începi să strângi capace, ai mai jos afișul asociației, dar și afișul pe care l-am pus la blocul nostru.

capace cu suflet
capace cu suflet

Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>