grand prestige igloo

La două ore și jumătate de București, în comuna Gura Teghii din județul Buzău, găsești un loc perfect de relaxare și conectare cu natura.

The Grand Prestige Igloo este un loc potrivit atât pentru cupluri care doresc o experiență inedită, dar mai ales pentru familiile cu copii.

Inaugurat în mai 2022, complexul este alcătuit din 13 corturi în formă de igloo și un restaurant terasă cu mâncare delicioasă.

Un peisaj de poveste te așteaptă în inima pădurii, pe o întindere de un hectar și jumătate.

grand prestige igloo

În corturile încăpătoare ai ocazia să admiri stelele... din pat.

La construcția acestui concept s-a plecat de la ideea ”PRESTIGE MEETS NATURE”, așa că vei avea o experiență în natură la un rang de prestigiu!

Stai la cort, dar dormi într-un pat king size. Te conectezi cu natura, dar nu uiți de confort.

Noi (2 adulti și 2 copii) am încăput foarte bine în patul confortabil din igloo. Am mai cerut preventiv o saltea suplimentară pentru a ne asigura că avem suficient spațiu. Partea bună este că această saltea are aceeași înălțime cu cea a patului, deci am obținut un pat enorm în care am dormit foarte bine.

Sfat:

Noaptea temperatura scade destul de mult și deși pilota este foarte  călduroasă, capul rămâne neacoperit. Așa că eu mi-am dorit să fi pus în bagaj câte o căciuliță subțire.

grand prestige igloo

Dacă te gândești că vei fi deranjat de zgomote venite de la celelalte corturi, este bine să știi că acestea sunt răsfirate și aerisite. Vei avea parte astfel de intimitate și liniște.

grand prestige igloo

Fiecare jumătate de sferă este amplasată pe câte o terasă din lemn, iar spațiul dintre aceste terase, este perfect pentru alergat și explorat de către cei mici.

La restaurantul dintre igloo-uri am găsit mâncare gătită de gazde, din ingrediente proprii sau cumpărate, pe cât posibil, de la localnici. Copiii au mâncat mămăligă făcută la ceaun cu brânză și smântână, supă cremă de roșii cu mozzarella și ciorbă de perișoare.

Un alt lucru de știut este că baia, deși este comună, este foarte curată și îngrijită.

grand prestige igloo
Printre atracțiile complexului se află și Thor, câinele gazdelor. 

Statura îl face să pară foarte fioros, dar de fapt este un pui, cu comportament de câine mic: super jucăuș și blând. Copiii s-au jucat foarte frumos cu el.

Un alt personaj pe care îl poți surprinde dacă ai noroc este o vulpiță, care vine adesea printre igloo-uri. Noi, din păcate, nu am văzut-o, deși copiii și-ar fi dorit foarte mult.

Ei au fost super încântați să exploreze iarba și au descoperit multe șopârle mici și frumoase.

grand prestige igloo

În timp ce copiii cercetează împrejurimile tu poți să lenevești pe un pat în aer liber.

Sau poți să citești în hamacele prinse chiar de copacii din pădure, la răcoare și umbră.

grand prestige igloo

Cei mici au ocazia să picteze figurine de ipsos, să modeleze plastelină și să joace board games. Adulții în schimb, au posibilitatea să tragă la țintă cu pistoale cu aer comprimat.

grand prestige igloo

Dacă leneveala nu este pe gustul tău, un traseu de aproximativ o oră spre Cascada Tigvei este o variantă perfectă de a-ți "face pașii".

grand prestige igloo

Prin pădurea de foioase absolut superbă am fost ghidați de Sorin, una dintre gazde. În micul grup format din oaspeții complexului am avut senzația de ieșire "în gașcă", deși abia ne cunoscusem. Asta datorită lui Sorin, care ne-a povestit tot felul de aventuri de pe munte.

Traseul este de dificultate scăzută și poate fi parcurs cu succes de copii. O încântare va fi trecerea printr-o poiană minunată, plină de flori și de fluturi.

Sfat: 

Este nevoie de încălțări de drumeție și pantaloni lungi pentru că traseul include câteva zone  alunecoase.

Noi ne-am luat la noi apă și gecile de ploaie (ca să fim siguri).

Am făcut o plimbare și la râul Bâsca să ne răcorim, iar copiii au aruncat pietre în apă. Am promis că data viitoare vom aduce și undițele cu noi.

grand prestige igloo
Ce ne-a plăcut?

Dorința gazdelor, Sorin și Adina, de a ne face să ne simțim cât mai bine și de a ne oferi tot ce avem nevoie. Pentru a ne asigura "o experiență", nu doar o cazare și mâncare.

Este cu siguranță un loc unde vom reveni și pe care îl vom recomanda mai departe.

Foto: arhivă personală, pagina de fb a complexului, iar pe Thor l-am luat de la Mihai Vasilescu.

Vezi și alte destinații de călătorie cu copilul AICI.


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>