Ne place să călătorim și încercăm să plecăm în vacanțe cât putem de des. În același timp vrem ca pe site să avem informații diverse din cât mai multe locuri minunate. Chiar și unde nu am ajuns noi. Încă.

Așa că deschidem seria de articole ale invitaților noștri. Despre Tenerife ne-a povestit Teodora Petrișoaia.  

Teodora este producător de știri la PRO TV. S-a îndrăgostit în urmă cu câțiva ani pe plajele din Tenerife, iar acum s-a întors acolo cu soțul, dar și cu băiețelul lor de 5 ani.

Eu și soțul am mers vara aceasta pentru a doua oară în Tenerife. Prima data cu copilul de 5 ani. Drumul până acolo nu este ușor. Avionul direct face 6 ore, la care s-au adăugat cele 2 ore de formalități din aeroport și alte 2 de întârziere.

Dar împreună am rezistat și așa am ajuns în cea mai frumoasă vacanță a noastră de până acum, în formulă de 3.
Am închiriat o mașină de la Cicar, din aeroport, rezervată cu ceva timp înainte. Am achitat-o acolo, când am ajuns: 280 de euro pentru 12 zile. Am ales o cazare în sudul insulei, unde vremea este perfectă, spre deosebire de nord, unde se mai adună norii.


În sud sunt și cele mai populare stațiuni: Las Americas, Los Cristianos, Costa Adeje. Noi am ales Los Cristianos: are plaja cu nisip fin, apa nu este adâncă la mal, spre deosebire de Las Americas unde plaja este cu pietre mari. Ne-am cazat într-un complex cu apartamente chiar pe plajă (Vista Sur). Am rezervat încă din iarna, cu 4.000 lei, spre deosebire de 10.000 cât ar fi costat acum vara. Am avut parcare subterană și acces ușor la magazine și restaurante. În apartament am avut o bucătărie dotată complet și i-am gătit uneori celui mic mâncărurile preferate.

Tenerife este plin de palmieri și vegetație wow. Clima este specială: între temperatura de peste zi și cea de noapte sunt doar câteva grade diferență. 

Ziua nu este niciodată cald să te sufoci ca în Grecia, am avut zilnic 27 de grade maximum și cer senin. Apa oceanului este însă rece. Ne-am jucat mai mult la mal, cu picioarele în apă, dar majoritatea hotelurilor au și piscine.

Pe insulă sunt foarte multe de văzut. În top este Loro - parcul în care am mers special să vedem show-ul cu balenele orca. Sunt două show-uri pe zi la ora 11.45 și la ora 15.15 și ar fi bine să vă programați vizita în parc în funcție de ele. Parcul este foarte mare, iar copiii vor obosi repede.

Ne-a plăcut foarte mult și show-ul delfinilor, dar și tunelul din acvariul rechinilor sau habitatul pinguinilor.

Copiii până în 6 ani intră gratis în parc, cei peste 6 ani plătesc 28 de euro, iar un bilet de adult costă 40 de euro. Ni s-a părut și nouă mult, dar merită efortul. Parcul este plin de atracții, restaurante și magazine de jucării, așa că nu am cheltuit doar cei 80 de euro pe bilete. Ne-am rezervat o zi întreagă pentru Loro, mai ales că se afla în nordul insulei, iar până la el am condus o oră pe autostradă.

Un alt parc care ne-a plăcut foarte mult a fost Jungle Park - tot o grădină zoologică, amenajată ca o junglă. Aici cel mai mult i-a plăcut celui mic să parcurgă de două ori traseul de aventură făcut din bușteni și poduri mișcătoare legate cu sfoară peste cușca crocodililor. Și aici adultii intră cu 40 de euro, iar copiii cu 30. Puteți vedea un show al leilor de mare în fiecare zi la ora 13.30. N-am fost la Monkey Park - un parc mai mic, unde poți hrăni maimuțe mici care se cațără pe tine.

Noi n-am fost deciși din prima zi. Dar trebuie să știți că ieșiți mai ieftin dacă vă hotărâți să cumpărați bilete la câte două parcuri combinate.

“2 parks” - costă în jur de 100 de euro și puteți alege intrare la zoo combinată cu intrare la unul dintre parcurile acvatice. 

Sunt două pe insulă: Siam Park - cu piscină cu valuri și cel mai înalt tobogan cu apă - The Tower of Power - care bineînțeles nu este pentru copii, ci pentru cei mai curajoși adulți. Și mai este un parc acvatic, Aqualand, pe care noi l-am ales și de care cel mic s-a bucurat din plin. Are piscine cu apă foarte mică, tobogane mici în apă sub tot felul de forme. Ambele parcuri acvatice au un aqua river, unde te poți lasă purtat de apă pe colac, împreună cu copilul. Și aici am plătit 80 de euro pe intrări: 2 adulți și un copil de 5 ani. La ora 15.30 este inclus în bilet și un show cu delfini. Cei care vor o poza cu delfinii plătesc extra 25 euro.

Am fost să vedem două plaje deosebite: Las Teresitas (din nord) unde poți sta la plajă pe nisip chiar la umbra palmierilor și Playa del Duque (din sud) cu nisip negru. Aici un set de 2 șezlonguri cu umbrela au costat 20 de euro, spre deosebire de 12 cât costă în Los Cristianos.

Sunt extrem de multe lucruri de făcut pe insulă.

Nu am vizitat piscinele naturale, pentru că am citit că apa este foarte adâncă acolo, nu am fost nici pe vulcanul Teide de data aceasta. Ne-ar fi plăcut să mai vedem și Amarilla Beach - o plajă din rocă roșie, n-am văzut Los Gigantes și nici n-am fost în satul Masca, pentru că am auzit că este mai greu accesibil - se ajunge pe jos, pe teren stâncos.

Am păstrat ce era mai interesant pentru penultima zi din vacanță: o excursie cu barca în largul oceanului să vedem delfini și balene pilot în libertate. A fost incredibil să le vedem atât de aproape de barcă, în mediul lor.

Pe insulă sunt multe locuri unde se vând excursii mai scumpe și mai ieftine. Unele cu masa servită pe barcă, altele cu traseu mai lung. Noi am ales de pe TripAdvisor o excursie scurtă de 2 ore cu o barcă clasică și am plătit 60 de euro pentru toți 3. Ne-ar fi plăcut să mai luăm ferry și să vizitam și alte insule din jur. Erau curse către La Palma și Gran Canaria, unde există un acvariu imens care merită văzut - Poema del Mar.

Așadar trebuie să mai mergem în Insulele Canare!

Găsește alte idei de călătorie cu cei mici AICI.


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj.