Razvan Pascu

Pe grupurile de Facebook apar în această perioadă foarte multe întrebări ale părinților, legate de zboruri, bagaje și asigurări de călătorie. Am vrut să vorbim cu cineva care iubește să călătorească și care face frecvent lucrul acesta și cu cei doi copii. Răzvan Pascu, antreprenor în turism, founder and managing Director la Travel Communication Romania a călătorit în peste 90 de țări și spune “călătoriile sunt pasiunea și binecuvântarea mea“. Ne-a povestit cât de importantă este asigurarea și cum se fac bagajele în familia lui.

  • La ce vârstă au zburat prima dată copii voștri? Cum i-ați pregătit înainte?

Alex și Vlădut ne însoțesc în vacanțe de când erau bebeluși. Cu Alex am plecat în prima călătorie când avea doar 3 săptămâni. Am început prin a explora câteva destinații din România, litoralul, muntele, Transilvania, apoi am trecut și granița, în Franța, când avea 4 luni. Când avea 9 luni, mergeam cu Alex în Mauritius și la aproape 1 an ajungeam cu el în Japonia. Și în “portofoliul” lui Vlăduț sunt deja peste zece destinații din toată lumea. Nu împlinise nici el un an când pe post de mic dejun se înfrupta cu nisipul de pe plajele din Caraibe.

Nu ai cum să “pregătești” propriu zis un bebeluș pentru astfel de călătorii, însă, obișnuiți de mici, copiii vor adopta un comportament cât mai adecvat în timpul vacanțelor îndepărtate, fie că mergeți cu avionul, mașina, trenul etc. Există, însă, câteva trucuri la care noi apelăm de fiecare dată:

  • le explicăm tot ceea ce urmează să se întâmple, pașii călătoriei, de la biroul de check-in din aeroport și până când ne cazam la hotel, astfel încât cei mici vor ști la ce să se aștepte. Poate, nu înțeleg chiar tot ce le explici, dar copiii sunt foarte intuitivi și, uneori, mult mai receptivi decât am crede.
  • avem grijă ca toată familia să fie odihnită înainte de călătorie. De multe ori, în funcție de ora zborului, avem înțelegeri pe care le facem cu ei ca atunci când decolează avionul să ne culcăm.
  • avem la îndemână toate jocurile, cărțile de citit sau colorat și jucăriile preferate, mai ales pentru zborul cu avionul, ori timpul dintre escale.
  • de cand a mai crescut, am început un joculeț cu Alex, care mie îmi place tare mult și care pe el îl interesează: îi povestesc tot ce știu despre destinația în care mergem, îi spun ce activități vom face acolo și facem asocieri între celelalte destinații în care am fost până acum.
  • atunci când se poate, alegem ca zbourile lungi să fie pe timp de noapte, astfel ca o mare parte din călătorie, copiii dorm.
Razvan Pascu
- Care este cea mai "prietenoasă" companie în ceea ce privește copiii?

Am zburat cu multe companii aeriene de-a lungul timpului și, dacă înainte nu eram atât de atent la detalii, de când am copii observ anumite aspecte care fac călătoria unor părinți mult mai ușoară. Pentru noi, printre cele mai bune companii pentru zborurile cu cei mici  (și nu numai) se numără Qatar Airways, Turkish Airlines și Air France. 

Pe zborurile Qatar Airways, de exemplu, bebelușii primesc jucării de pluș, cărticele senzoriale și chiar un kit cu scutece, servețele și tot ce ai nevoie ca să îi schimbi în timpul zborului. Toddlerii primesc kit-uri cu mai multe jocuri, creioane colorate, tot felul de cărticele și caietele în care să deseneze. În ceea ce privește mâncarea, toddlerii primesc mâncare separată sau ceva din meniul adulților, în funcție de ce vor să mănânce. Au fructe, iaurt, apa, biscuiți sărați pentru drum. Echipajul de la bordul avionului este foarte drăgut și mi-au lăsat senzația că orice ar fi cerut Alex de mâncare, dacă aveau ceva similar la bord, i-ar fi oferit. Pentru bebeluși au borcanașe cu mâncare sau iaurt. Vlăduț a mâncat și din pastele fratelui lui.

Air France are kituri de joacă foarte faine pentru cei mici, iar aeroportul Paris Charles de Gaulle din Paris are foarte multe zone de joacă împărțite pe grupe de vârstă.

Razvan Pascu
- Cât de importantă este asigurarea de călătorie pentru copii în vacanță? Ați avut incidente în care s-a dovedit utilă?

Pentru mine, asigurările de călătorie sunt esențiale indiferent că vorbim despre o vacanță în Bulgaria, ori un întreg sejur în Seychelles.

Una dintre dățile în care am avut nevoie de asistență a fost în SUA, în urmă cu ceva ani, când Andrei i s-a făcut destul de rău în California. De obicei, suntem rezistenți la durere și nu ne panicăm ușor, mai ales că efectele jet lag-ului și ale călătoriilor lungi sunt cunoscute ca dând bătăi de cap din când în când. Însă, de data aceasta, nu părea a fi vorba doar de oboseală, asa că am fost la spital, ca sa fim siguri că nu e ceva grav. Din fericire, era ceva asemănător unei căderi de calciu combinat cu ceva mâncare proastă, așa că doctorii i-au prescris Andrei niște pastile, i-au făcut niște analize, apoi ne-au trimis acasă. Toată această procedură ne-a costat peste 2.000 de dolari. Știam că sistemul medical din Statele Unite este extrem de scump, însă experimentând pe pielea noastră, ne-am convins.

Norocul a fost asigurarea, care ne-a acoperit toate costurile și pentru care am fost recunoscători. Mai ales că procesul în sine de recuperare a pagubelor a fost foarte rapid, iar compania de asigurări ne-a oferit asistență încă de la început. Recomand asigurările de la Groupama Asigurări.

Am mai avut o dată niște probleme cu vărsături cu Alex în Republica Dominicană.

- Ați pățit să plângă copilul în avion și să vedeți sprâncene ridicate de la ceilalți pasageri? Cum ați reacționat?

Am pățit asta și am înteles că uneori pur și simplu nu reușim să îi liniștim atât de repede cum ne-am dori și că tot ce trebuie să facem este să fim alături de ei. Dacă ar fi să dau câteva sfaturi părinților aflați în situația unui tantrum în timpul unui zbor, cel mai important sfat ar fi să își păstreze calmul, să fie înțelegători și empatici cu cel mic și cu siguranță se va rezolva mica dramă. E clar că trebuie să ne gândim și la confortul celorlalți pasageri, dar le puteți cere scuze sau zâmbi frumos când se liniștesc apele. Cât timp copilul are un tantrum, plânge sau are o problemă, el este prioritatea părinților și nu ceilalți pasageri din avion.

A doua magie din pălărie în situații de genul acesta sunt jucăriile sau activitățile neasteptate, care să le atragă atenția celor mici. 

Când erau mai micuți eram obișnuiți să le luăm pe zbor, în cantități mici, tot felul de activități diferite: puțină plastilină în 2-3 culori, câteva piese lego suficiente să facă o mașinuță mica, câțiva omuleti sau personaje și dacă niciuna din toate acestea nu funcționa, atunci inventam jocuri din ce găseam în avion. Țin minte că pe un zbor în Mauritius, ne-am construit un sistem de walkie-talkie cu paharele de carton disponibile pe zbor. Certurile între frati la vârste mai mărișoare fac parte din altă liga și aici într-adevăr trebuie intervenit cu puțină autoritate. Soția mea a avut un zbor intercontinental singură cu cei doi copii și îmi povestea cum la un moment dat au început o “cearta frățească” de toată frumusețea. Evident că s-a rezolvat cu o combinație de jucării împărțite, priviri amenințătoare și o intervenție din partea pasagerul aflat pe scaunul din fața băieților care, în mod bizar, chiar a ajutat la solutionarea problemei.

În mod normal nu aș recomanda nimănui să intervină atunci când copilul altcuiva are un tantrum în avion, dar sunt excepții în care așa se depășeste momentul de criză.
Razvan Pascu
- Cum facem să nu luăm bagajul "cât casa"?

În primul rând părintii trebuie să înțeleagă că bagajul “cât casa” va fi cărat tot de ei, împreună cu copiii, cu gențile de cabină și cu rucsacii copiilor. Și după o călătorie în care te simți ca un măgăruș și nu ca o persoană care pleacă în vacanță, înveți să mai renunți la hainele sau la lucrurile puse “să fie”. Strategia noastră este că începem să facem bagajul cu o săptămână înainte de plecările importante. Și scoatem treptat ceea ce realizăm că este suplimentar.

Pentru că este sezonul vacanțelor de plaja, pentru copii vă recomand să aveți schimburi zilnice de pantaloni de plajă și bluză cu protecție UV, câteva perechi de pantaloni pentru seară, tricouri, o camașă și un hanorac. Hainele cu protectie UV ocupa foarte puțin spațiu în bagaj și sunt foarte practice. Se usucă foarte repede și le puteți rula câteva zile fără probleme.

- Avem voie cu scoica bebelușului în avion? Cum plătim?

Dacă preferați să îl tineți pe bebeluș în scoică, trebuie să îi cumpărați un bilet de avion cu loc infantului și scoica trebuie să fie omologată IATA. Noi nu am apelat niciodată la varianta asta, pentru caă avionul este un mediu nou (chiar dacă cei mici au mai călătorit cu avionul, experiența în sine va fi ca nouă de fiecare dată, cu altă aeronavă, alte locuri, alți vecini de scaune). Prin urmare recomand să îi tineți pe infanți în brațe, cu centura de bebeluși prinsă de centura adultului.

Razvan Pascu
- Cum crezi că îi ajută călătoriile pe cei mici?

De fiecare dată când am ocazia, îi îndemn pe cei care își permit să își ia copiii peste tot pe unde merg. Consider că nu trebuie să mergi doar în destinații îndepărtate pentru a le oferi celor mici experiențe unice, ci chiar și o ieșire până la munte la noi în țară poate ajuta la dezvoltarea celor mici.

Pe lângă cultura generală infinit îmbogățită, întâlnirea cu alte culturi, societăți și stiluri de viață îi ajută pe copii să fie cât mai deschiși de mici, să fie și mai curioși, sociabili și dezinvolți. În plus, Alex și Vlăduț și-au făcut o sumedenie de prieteni din grupurile de turiști care ne însoțesc și uneori se revad, ori în alte vacanțe, ori în țară.

Răzvan Pascu organizează vacanțe în destinații exotice din toată lumea, uneori inclusiv potrivite familiilor cu copii. Mai multe detalii gasiti aici.

Foto: https://razvanpascu.ro/ 

Găsește alte idei de călătorie cu cei mici AICI.


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>