Conni este prietena copilului tău?

A învățat să meargă pe bicicletă sau a scăpat de pampers cu Conni? A mers la grădiniță sau la școală alături de prietena lui?

Fetița cu părul blond și fundă roșie trece prin tot felul de aventuri, iar copii merg la zoo sau la cumpărături împreună de ea, descoperă cum își pot ajuta mamele sau cum să nu vorbească cu necunoscuții. Conni primește o pisică, merge la săniuș, învață să înoate, merge la coafor și are chiar și... păduchi.

38 de cărți fac parte din seria Conni și acoperă teme diverse, de care părinții se lovesc în fiecare zi.

„Conni gătește – 70 de rețete delicioase ușor de preparat” este o culegere simpatică de idei pe care le puteți face împreună în bucătărie.

Lui Connie îi plac clătitele și pizza, dar și pastele. Cu ajutorul lui Conni copiii pot deveni mici bucătari sau cel puțin ajutoare de bucătar. Probabil bucătăria va arăta cu totul altfel față de când gătești singură, cu mai multe vase de spălat și cu mai multe ingrediente pe jos decât în castroane.

Dar bucuria copilului care gătește va fi mai mare.

Connie începe ziua cu musli, minitarte sau clătite la micul dejun, are mereu la îndemână o rețetă gustoasă cu puține ingrediente, știe să facă pizza sau trigoane, frigărui de somon, chifteluțe cu confetti sau aperitive super rapide. În carte sunt adunate rețete din întreaga lume, variante de gustări pentru picnic sau pentru mese în natură, dar și idei de bunătăți pentru... petreceri în pijamale.

Ce spui de o pisi pizza?

Cartea este editată de Editura Casa, are 152 de pagini și poate fi folosită indiferent de vârstă, cu ajutor sau mai târziu fără ajutorul părinților.

Găsești cartea AICI.

Vezi și alte cărți în Colțul de lectură Parentropolis. 

Dacă cel mic este un mofturos, află că dezgustul este o emoție. Dacă vrei să găsești exerciții prin care să-l ajuți să treacă peste această emoție, cumpără cursul “Emoțiile, cum să le recunoști și cum să îl ajuți pe copilul tău să le învețe”.

Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj.