Tori și Sammy învață să economisească

Să îi învățăm pe copii despre un subiect ca educația financiară poate fi intimidant, nu?

Mai ales dacă tu însuți nu ești un geniu al domeniului. Cei mai mulți dintre noi nu am avut parte de educație financiară în copilărie, așa că este într-adevăr o provocare să le explicăm celor mici de ce este nevoie de un buget, ce înseamnă economiile sau cum funcționează un bancomat.

Exact, să îi facem să înțeleagă că bancomatul nu este mașina din care ies bani ori de câte ori își doresc ceva.

Dar cum le dăm noțiunile de bază despre modul în care funcționează banii, inclusiv despre cum să îi câștigăm și să îi economisim?

Noi vă recomandăm „Tori și Sammy învață să economisească” de Adriana Georgescu, o carte din care copiii pot afla despre importanța stabilirii unui buget și despre economii, despre diferența dintre a cheltui fără să te gândești prea mult și a strânge bani pentru îndeplinirea unui obiectiv anume.

Între paginile cărții veți descoperi o povestire care îi familiarizează pe copii cu aceste idei, într-un limbaj accesibil, făcând astfel învățarea distractivă și ușoară.

tori-si-sammy-invata-sa-economiseasca2

Tori și Sammy văd într-o vitrină un robot pe care și-l doresc, dar află că bugetul familiei nu permite cumpărarea lui. Este o ocazie pentru mama să le explice despre economii. Copiii primesc pușculițe pentru a pune în practică ceea ce îi învățase mama.

Nu vă spun dacă cei mici folosesc sau nu pușculițele, veți afla acest lucru dacă citiți aventura lor.

Cartea este un bun punct de plecare în discuția despre acest subiect, încă de la vârstă fragedă. Le oferiți astfel avantajul de a învăța cum să-și gestioneze cu încredere resursele financiare în viitor.

tori-si-sammy-invata-sa-economiseasca1

Cartea este bilingvă (română-engleză), are 32 de pagini, a apărut la Didactica Publishing House și se adresează copiilor cu vârste între 5 și 10 ani.

Citește și despre alte cărți din Colțul de lectură.


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>