Nu vă pot spune câte dezbateri am văzut la simpla întrebare: "Când este pregătit copilul pentru un smartphone?". Aceasta generează aproape la fel de mult stres, ca și întrebările despre alăptare sau somnul copilului.
Din toate discuțiile avute cu părinți în ultimii ani două lucruri sunt foarte clare:
Ne dorim să facem tot ce este mai bine pentru copiii noștri.
Copiii noștri sunt diferiți.
De aceea, nu cred că există un răspuns simplu la această întrebare.
Adevăratul răspuns cu privire la momentul în care este copilul tău este pregătit pentru un smartphone este unul la care trebuie să ajungi singur. Doar tu știi care este nivelul de maturitate al copilului, cât de responsabil și de pregătit este pentru a deține un telefon mobil cu sau fără conexiune la interent.
Ceea ce putem face noi este să îți oferim întrebările pe care să ți le pui, pentru a găsi răspunsul corect. Prin răspuns corect înțelegem varianta care este bună pentru familia ta.
Întrebări pe care să ți le pui
1. De ce are copilul meu nevoie de un smartphone?
Aceasta pare o întrebare destul de evidentă pe care trebuie să ți-o adresezi și, de fapt, copilul tău va veni cu o grămadă de motive la care nici măcar nu te-ai gândit. Unele dintre ele te pot face să dai ochii peste cap ("Toată lumea are unul!"), iar altele pot fi chiar corecte ("Mi-ar plăcea foarte mult să am o aplicație de hărți care să mă ajute să mă deplasez singurprin cartier.").
Cu toate acestea, este treaba noastră ca părinți să le oferim nu doar ce îi va face fericiți pe copiii noștri. Au nevoie să le explicăm diferența între nevoi și dorințe și să punem în balanță beneficiile și dezavantajele oricărei alegeri.
2. Copilul meu are cu adevărat nevoie de un smartphone sau un alt dispozitiv va fi suficient?
În discuțiile alți părinți, dar și din propria experiență am identificat câteva situații în care copiii ar trebui să aibă un telefon sau un dispozitiv de comunicare de orice fel.
De exemplu:
- Când are nevoie să păstreze legătura cu celălalt părinte, cu prietenii de la școală sau cu frații într-o familie divorțată.
- Când are nevoie să fie în siguranță, atunci când merge singur acasă de la școală sau de la alte activități.
- Când rămâne singur acasă, ținând cont că mai sunt foarte puține locuințe în care mai există un telefon fix.
- Când părinții, membrii ai familiei sau unii prietenii se află într-o altă țară.
- Când are nevoie să comunice cu colegii de clasă și profesorii pentru teme și alte sarcini.
- Când trebuie să se coordoneze cu colegii dintr-o echipă sau activitate extrașcolară prin intermediul mesajelor de grup.
- Când vrem să câștige treptat încrederea în sine și responsabilitatea, pentru a deveni mai independen.
Dacă te regăsești în una dintre aceste situații, atunci s-ar putea să ai deja un motiv sau două pentru a începe să verifici opțiunile de telefoane mobile pentru copii.
3. Este copilul meu suficient de responsabil pentru a avea grijă de un smartphone?
O protecție pentru ecran nu poate face prea multe. Așadar, întreabă-te sincer dacă copilul tău poate avea grijă în mod adecvat de un device scump. Până și nouă, adulților, ni s-a întâmplat să scăpăm telefoanele în toaletă sau să le uităm în taxi.
4. Funcționalitatea smartphone-ului îl va ajuta cu adevărat pe copilul meu în viața de zi cu zi?
Acum trebuie să analizezi dacă copilul tău are într-adevăr nevoie de toate lucrurile pe care un smartphone le poate face și pe care un alt tip de telefon nu le poate face.
Pentru că, în primul rând, smartphone-urile sunt costisitoare!
Asigură-te că există o nevoie reală de utilizare zilnică a funcționalităților smartphone-ului - de la aplicații la o bibliotecă muzicală și până la funcția camerei foto - care nu poate fi satisfăcută de un smartphone alternativ sau de împrumutul propriului telefon sau al tabletei din când în când.
Să spunem așa: Dacă ai senzația că cel mic îți cere un smartphone mai ales pentru a se juca Minecraft în autobuz în drum spre casă, probabil că nu este un element esențial.
Pe de altă parte, există câteva aplicații pentru smartphone care s-au dovedit a fi surprinzător de utile. Cum ar fi aplicațiile de hărți pentru a se deplasa sau pentru a merge singuri cu mijloacele de transport în comun. Sau aplicații de comunicare cu colegiilor de clasă sau de la alte activități extrașcolare.
Și uneori există aspecte surprinzător de utile, cum ar fi posibilitatea de a trimite prin SMS o fotografie și de a întreba "este această cartea pe care o căutai?" înainte de a o cumpăra. Poți să îi trimiți un cod QR al biletului de film cu telefonul mobil, astfel încât să poată merge la cinema cu prietenii. Sau îi poți da link-ul către un articol pe care doești să îl citească.
Dacă toate acestea sună departe de viața de zi cu zi a copilului tău, atunci probabil că nu ești încă pe teritoriul smartphone-urilor. Dar dacă dai din cap, continuă să citești.
5. Este copilul meu suficient de matur pentru a se descurca în comunicarea digitală?
Comunicarea în scris este dificilă și pentru noi adulții. Gândește-te câte mesaje sau e-mailuri trimise au fost interpretate greșit de-a lungul anilor din cauza "tonului". Când copiii ajung să aibă smartphone-uri, trebuie să aibă maturitatea necesară pentru a putea comunica bine în scris.
Nu vor trimite doar mesaje text prietenilor, ci vor folosi e-mailul, vor folosi aplicații sau servere de jocuri cu posibilitatea de a lăsa comentarii sau vor vedea comentariile altora pe site-uri precum YouTube.
Întreabă-te: ”Cum se va descurca copilul meu? Ce va face dacă va vedea că este agresat? Ce va face dacă va vedea alte comportamente dăunătoare sau periculoase? Este suficient de matur pentru a-le identifica și a spune părintelui sau profesorului?”
6. Este copilul meu un adept al regulilor?
Aceasta este o întrebare la care orice părinte poate răspunde cu sinceritate, dar vor exista un milion de reguli pe care copilul tău trebuie să le respecte atunci când vine vorba de utilizarea unui smartphone, în special atunci când nu ești prin preajmă.
Propriile valori vor fi puse la încercare de un milion de ori, cu toate situațiile pe care nu le-ai anticipat atunci când i-ai lăsat să înceapă să trimită mesaje text. Ca să nu mai vorbim de momentul în care vor avea primul lor cont de Instagram.
Combinația între copii, aparat foto, social media și acces neîngrădit la internet poate însemna lucruri cu adevărat înfricoșătoare pentru un părinte. Așa că trebuie să fii sincer cu tine însuți înainte de a-i înmâna un device cu acces la internet.
De aceea, ar trebui să stabiliți reguli, poate chiar să încheiați un contract pentru smartphone, dar nu uitați să vă întrebați: "Oare copilul meu îl va respecta?". Dacă te uiți în adâncul inimii tale și crezi că răspunsul este nu în acest moment, cel mai bine este să mai aștepți puțin.
Smartphone-urile sunt o responsabilitate foarte mare... pentru tine. Va trebui să:
- Configurezi telefonul în mod corespunzător în primul rând.
- Blochezi setările de confidențialitate.
- Evaluezi toate aplicațiile pe care le doresc.
- Gândești limite de timp de ecran și să găsești aplicații de monitorizare.
- Aveți o discuție serioasă despre tehnologie, inclusiv despre semnificația amprentei digitale. Vezi ce înseamnă amprenta digitală AICI.
- Vorbiți despre schemele de phishing, despre cyberbullying, despre tipurile de cyberbullying, despre fake news și despre pericolele care există în mediul online.
- Îl înveți cum să seteze parole puternice.
- Fii atent la problemele de dependență de ecran.
- Arunci un ochi pe conturile lor de social media și ești la curent cu aplicațiile pe care le folosește și cu noii prieteni care apar în viața copilului.
Și nu se termină aici, pentru că vei avea și un nou hobby important: să fii la curent cu cele mai recente știri despre tehnologie care au impact asupra familiei și copiilor.
Pentru a fi la curent cu acest domeniu urmărește rubrica Noutăți din tehnologie.
Educă-te în mod constant cu privire la pericolele din mediul online și află cum îl poți sprijini pe copil să le facă față. Caută să îi crești reziliența copilului în mediul online. Fii deschis să comunici cu copilul despre ce face în viața online exact așa cum comunici cu el despre mediul offline. Fii plasa lui de siguranță și oferă-i sprijinul de care are nevoie atunci când ți-l cere, fără a-l certa, judeca sau pedepsi. Doar așa va reveni la tine în cazul unor situații neplăcute.
Foto: https://www.freepik.com/
Surse: Common Sense Media, Schoolofsocialnetworks, Coolmom tech.