Perioada aceasta cu grădinițe și școli închise din cauza virusului, cu timp petrecut mai mult prin casă, este foarte dificilă pentru toată lumea. Pentru mame însă este chiar și mai solicitantă. Pentru că, dacă ne luăm după statistici, dar și dacă ne uităm în familiile noastre, copilul apelează la mamă mult mai mult decât la tată, atunci când are nevoie de ceva.

Așa că, dacă răspunzi la telefon pentru serviciu, în timp ce cu o mână ești pe butonul microfonului de la grădinița sau școala online și eventual în timp ce supraveghezi oala cu mâncare, dacă auzi din cinci în cinci minute “mami, mami”, acest articol este pentru tine.

Nu este un mit: femeile sunt, de obicei, mai bune decât bărbații la multitasking. Bărbații sunt mai puțin organizați decât femeile, iar, conform studiilor, acestea din urmă reușesc să treacă rapid de la un task la altul sau să facă lucruri în paralel.

Psihologul Aura Acasandrei spune că un copil pentru a se dezvolta sănătos, are nevoie încă de la începuturile cele mai timpurii ale vieții lui de participarea, în gânduri, în simțire și în îngrijire, a mamei lui.

Acordajul mamei la copil și la nevoile de dezvoltare ale acestuia se poate realiza, cu succes, într-un mediu familial susținător. În situația actuală – pandemia, lucrul de acasă al mămicilor a părut, la început, o oportunitate de a sta mai mult în preajma copiilor, de a le fi mai aproape și de a participa, mai mult, la achizițiile de dezvoltare ale copiilor lor.

Însă, numărul mai redus al drumurilor nu a fost garantul liniștii mult tânjite ale ”meseriei” de mamă. Pandemia, factor care destabilizează o întreagă societate, ar putea afecta o întreagă generație de mame care merg la serviciu.

Lucrul de acasă a evidențiat și a accentuat povara internă a femeilor – mame.

Mama este receptorul care transformă mesajele copilului și tot mama este cea care receptează mesajele mediului și le îndreaptă, transformate, către copilul ei, astfel încât, cu blândețe, copilul, să se dezvolte armonios ca persoană. Acest proces, la care mama participa fizic și psihic, cu mare parte dintre resursele ei, nu este un proces simplu, ci adesea epuizant, chiar și în condiții favorabile de mediu general, non – pandemice.

Prin acest proces, copilul mic devine conștient de un înlăuntru al său și un afară și o mamă care este în exterior ca o sursă de hrană și confort.

Mamele sunt cele care suportă greutatea emoțională, fiind nevoite să se descurce cu propriile nevoi și dorințe și, în același timp, să iasă în întâmpinarea nevoilor familiei (copil, soț).

Categoria cea mai vulnerabilă este aceea a mămicilor ai căror copii sunt prea mici pentru a se descurca singuri. Mai ales dacă nu există fairplay în familie!

În rândul cuplurilor căsătorite în care ambii parteneri lucrează cu normă întreagă, femeile sunt acelea care furnizează 70% din îngrijirea copilului în timpul perioadei de lucru. Încărcătura lor a crescut în proporții uriașe odată cu închiderea școlilor și a altor activități și reducerea ajutorului furnizat de serviciile de curățenie și al bonelor, din cauza restricțiilor impuse de pandemie.

Pandemia a modificat nivelul anxietății și odată cu aceasta, cantitatea de agitație a crescut. Responsabilitățile familiei și, adesea, salariile mai mici câștigate de femei, le-au împins pe acestea în și în afara forței de muncă active.

Se întâmplă, în societatea românească, ca femeile, și nu bărbații, să fie cele care, pentru a crește un copil sau a îngriji un copil bolnav sau o rudă în vârstă, să renunțe la locul de muncă. Chiar și înainte de izbucnirea pandemiei, femeile cu copii mici erau mai predispuse decât bărbații să se îngrijoreze de evaluările de performanță de la locul de muncă, de sănătatea lor mintală și dormeau mai puține ore.

Pentru mamele care cresc copii singure, presiunea este intensă, în condițiile actuale.

Pe termen lung presiunea din ce în ce mai crescută asupra familiilor ar putea forța schimbări structurale și deopotrivă culturale, având ca beneficiari femeile. Poate modele de lucru mai flexibile, un sistem de îngrijire a copiilor mai bun, și, de ce nu, o apreciere mai crescută pentru acel membru al familiei (în cultura românească, mama) care face față copleșitoarelor solicitări ale managementului casei, din partea partenerului, blocat, pentru prima oară, acasă.

Studiile au arătat că bărbații care lucrează de acasă se ocupă cu 50% mai mult de îngrijirea copilului, comparativ cu cei care merg la muncă.

Un studiu al Universității din Illinois (2005) legat de identitatea paternală și implicarea tatălui examina dacă credințele mamelor legate de rolurile taților ar putea influența implicarea acestora în viața copiilor lor. Rezultatele multiplelor analize regresive au indicat faptul că tații percep implicarea lor în rolurile parentale și nivelele actuale de implicare paternală ca fiind moderate de credințele mamelor legate de rolul tatălui.

Studiul este discutat în termenii implicațiilor pentru viitor în elaborarea unor programe de parenting pentru tați. Mama nu-l va mai învăța pe tată cum ar trebui să fie ca tată, ci acesta va beneficia de educație de rol.

Dezvoltarea armonioasă a copilului, din punct de vedere psihic, în particular, presupune confort (”confort”, conform Dex = ”totalitatea condițiilor materiale care asigură o existență civilizată, plăcută, comodă, igenică.”). 

Dacă mama este aceea care transformă elementele turbulente din mediu și hrănește emoțional copilul, la rândul ei, mama are nevoie de un anumit confort pentru a continua cu succes, procesul devenirii psihice a copilului.  La acest ”confort” participă activ și tatăl copilului, atât în condiții sociale favorabile și, cu precădere, în condițiile pandemiei.

Consecințele lipsei implicării tatălui în dezvoltarea psihologică sau ale prezenței-absentă a acestuia au dus la formularea conceptului emotiv de ”foame de tată” (Herzog, 20020), concept apărut ca răspuns la tensiunile psihologice, tânjirile și crizele asociate absenței paterne. În Romania, rolul tatălui patriarhal, autoritar și absent, a fost înlocuit, cu greutate și progrese mici, de tatăl implicat și activ în viața copilului. Pandemia, poate face acest mic progres.

În condițiile speciale ale pandemiei, mamele tind să fie copleșite de multitudinea sarcinilor și epuizate de solicitările, în creștere, ale copiilor, iar școala și grădinița online au venit cu provocări noi. 

Copiii se vor adresa cu precădere acestora, urmând o cale naturală, obișnuită, și anume aceea de a apela, mai întâi la mamă, pentru rezolvarea problemelor și satisfacerea dorințelor. Tații implicați sunt cei care salvează situația și reafirmă mama, protectiv, ca având energie limitată și sentimente personale, care nu au neapărat semnificația de refuz în fața copiilor, ci ar putea fi derivate din oboseală, îngrijorare, preocupare.

Prezența paternală încurajează și asistă independența psihologică a copilului și este semnificativă pentru dezvoltarea psihologică optimă a acestuia din urmă. Funcția paternală este vitală în crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea capacității gândirii și a simbolizării. Teoriile contemporane sugerează că felul în care copilul face față relației de trei - el și părinții săi -  este central structurării spațiului mental, gândirii și creativității (Traget&Fonagy, 2002).

Lemche și Stockler (2002) leagă capacitatea de a tolera frustrarea și de a face față afectelor puternice de influența tatălui. Tatăl este cel care poate ajuta în menținerea lumii copilului stabilă și sigură, acționând, la rândul lui, ca un receptacul pentru dispozițiile afective negative ale copilului față de mamă. Un astfel de proces psihic din partea tatălui implicat activ, protejează relația mamă-copil.

Pentru un copil, vocea mamei este vocea lumii. Tații sunt cei care aduc liniștea în vocea mamei sau... ar putea să o facă!

Asta dacă există fairplay!

Vremurile pe care le trăim sunt dificile, dar trebuie să găsim soluții pentru a rămâne calmi și pentru a trece cu ușurință de la un rol la altul.

Organizarea și ajutorul partenerului, fairplay în familie, sunt soluțiile cele mai la îndemână. Voi cum vă organizați?

Foto: freepik.com

Citește și despre rolul îmbrățișărilor  în legătura dintre părinți și copiii lor.

Simți că emoțiile te copleșesc și parcă nu știi exact ce simți? Un ghid care să te ajute să îți identifici exact emoțiile ar putea aduce lumină și pentru tine și pentru cel mic. Ebook-ul Emoțiile, cum să le recunoști și cum să îl ajuți pe copilul tău să le învețe explică fiecare emoție în parte, cu exerciții și idei de joacă.