Încă din primele zile ale bebelușului începem să îi arătăm încet-încet lumea.

Câte ore ai scos sunete diverse de animale? Câte fețe-fețe ai făcut pentru ca bebelușul să-ți recunoască expresiile? Mai ții minte durerile de spate când cel mic învăța să meargă?

Toate aceste procese de învățare sunt modelate de adulții importanți ai copilului.

Fără să îți dai seama ai selectat, ai organizat și ai prezentat stimulii pe care i-ai considerat potriviți pentru copilul tău. Ai mediat, ai tradus lumea în așa fel încât copilul să o înțeleagă.

Mai târziu, prin interacțiunea cu educatorii, copilul își modelează progresiv lumea și își înțelege locul în cadrul acesteia.

Dar la un moment dat se întâmplă să ajungi să îi spui copilului “du-te în camera ta și învață“.

Dar copilul știe cum să învețe? Știe să culeagă corect informațiile? Înțelege ce informații i se oferă și ce i se cere?

Adesea părinții presupun că da, copilul știe.

Cel mai bine este însă ca părinții să se asigure că mediază în continuare procesul de învățare. Ei sau, dacă nu au timp și disponibilitate, un mediator calificat.

Prin intermediul mediatorului pot fi dezvoltate capacităţi pe care copilul nu le-ar fi dezvoltat singur. Rolul educatorului este acela de a individualiza stimulii care trebuie să fie adaptaţi particularităţilor copilului pentru a deveni cât mai eficienţi. Meditorul focalizează atenţia copilului asupra datelor relevante, îi captează atenţia şi îi activează conştiinţa.

Imaginează-ți o plimbare în grădină. 

Copilul interacționează cu florile, cu arborii: miroase florile, le atinge, vede culorile acestora. Copilul poate învăța din această experiență, dar învățarea mediată poate fi chiar și mai eficientă. Iar lucrul acesta se întâmplă pentru că învățarea nu mai este întâmplătoare (ceea ce vede copilul singur), ci devine intenționată.  

Dacă mama s-ar afla cu copilul în grădină, în postură de mediator, ar putea orienta atenția copilului spre anumiți stimuli și ar da sens contactului dintre copil și flori. Ar putea descoperi împreună cu copilul asemănările și deosebirile dintre culori sau texturi și astfel copilul ar învăța să facă operații de comparare mintală. Ar putea explica cum se face polenizarea, cine o realizează și cât de importante sunt albinele pentru om și natură.

Îmi amintesc o întâmplare din metrou. În vagonul nostru era un domn cu o mustață mai deosebită. Fetița mea a remarcat forma ciudată a mustății și mi-a arătat-o. Puteam să spun „într-adevăr este o mustață neobișnuită” și să termin conversația. În schimb, am ales să aduc în discuție mustața celebră a lui Salvator Dali. Și așa am putut descoperi opere ale celebrului pictor suprarealist. Am văzut ceasurile topite din “Persistența memoriei”, „Elefanții” cu picioare foarte lungi, “Trandafirul meditativ” sau “Peisajul cu fluturi”. S-a mirat, nu i-au plăcut toate picturile pe care i le-am arătat, dar știu că acum a auzit de Salvator Dali și poate recunoaște câteva lucrări ale sale.

Creierul uman este în continuă schimbare!

Învățarea mediată este un sistem dovedit care profită de neuroplasticitate prin exersarea activității creierului. Mediatorul facilitează abilitatea copilului de a rezolva probleme, plasându-se între elev și provocarea pe care o are de rezolvat. Nu se limitează la a-i da copilului răspunsuri, ci interacționează cu el și îl ajută să gândească eficient.

Învățarea mediată este mai mult despre proces decât despre rezultat. Pune accent pe "cum" și "de ce" și transformă elevii pasivi în elevi activi.

Prin mediere se înţelege intervenţia intenţionată şi activă, pe care mediatorul o oferă persoanelor cu care interacţionează având ca obiectiv dezvoltarea optimă a potenţialului lor şi orientarea treptată spre atingerea unui nivel crescut de autonomie. Este investiţia, energia necesară pentru a transforma potenţialul în funcţionare şi pentru a crea posibilităţi noi de învăţare. Modalitatea de interacţiune dintre mediu, educator şi copil stă la baza celor mai multe schimbări structurale care intervin în aparatul cognitiv uman.

Obiectivul final al unui bun mediator este acela de a dispărea cu timpul, adică de a-l conduce pe copil spre atingerea unei autonomii pentru a nu mai avea nevoie de ghidare din exterior.

Care este diferența dintre învățarea mediată și învățarea directă?

Abordarea directă se bazează pe formula lui Jean Piaget - organismul (O) care învaţă, interacţioneză direct cu stimulii (S) lumii înconjurătoare şi emite răspunsuri (R). Învăţarea are loc prin expunerea directă la stimuli: în funcţie de feedback-ul pe care îl primeşte copilul din exterior, acest tip de învăţare, în cea mai mare parte a timpului, este accidentală, neplanificată şi depinde de circumstanţe.

Teoria experienței învățării mediate, propusă de Feuerstein, Rand, Hoffman si Miller încorporează factorul uman în interacțiunea copilului cu mediul. Învățarea mediată, diferită de învățarea prin expunere nemijlocită la stimuli, este procesul prin care mediul fizic si social este mediat copilului de către un adult sau de către o persoană competentă care înțelege nevoile, interesele și aptitudinile copilului, rolul mediatorului fiind acela de a selecta stimulii reprezentativi, de a-i prezenta copilului într-o formă pe care acesta să îi poată asimila, iar ulterior să o poată aplica și în alte situatii.

Metoda Feuerstein este un instrument educațional care stimulează procesul gândirii și dezvoltă capacitatea de învățare într-un mod organizat și structurat. Programul este un set de instrumente care creează experienţe de învăţare: 24 de seturi de jocuri cu peste 500 de fișe cu exerciții de lucru, care acoperă aproximativ 500 de ore de activități specifice. Află detalii AICI.

Ajută-ți copilul să știe să învețe și vei avea garanția că va avea mai multă încredere în el, că va face chiar și cele mai dificile aspecte ale studiatului să fie clare, simple și accesibile.

Foto: freepik


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj.