Probabil ai spus și tu copilului tău, când nu mai înceta cu cererile: "Nu sunt sclavul tău!" Este foarte ușor să uităm de noi atunci când vine vorba despre copil.

Dar când este prea mult? Când devenim sclavii copiilor noștri?

Specialiștii vorbesc despre o linie care separă datoria noastră de părinte de servitutea părintelui. Iar noi ne putem așeza de o parte sau de alta, în funcție de atitudinea noastră și a copilului.

Ovidiu Pânișoară, profesor doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București și director al Departamentului de Formare a Profesorilor vorbește într-o postare de facebook despre sclavia părinților moderni, făcând referire la  cartea lui Robert Langis “Cum să spunem nu copiilor”.

Iată lista de lucruri pe care le facem, noi, părinții, mai mult sau mai puțin.

• Părintele nu face diferența dintre nevoile copilului și capriciile acestuia. În acest mod este greu să refuze mofturile copilului deoarece le consideră importante.
• Părintele se implică și face pentru copil lucrurile pe care copilul ar putea foarte bine să le facă și singur.
• Părintele face tot ceea ce poate pentru a-i face pe plac copilului, dar acesta nu apreciază efortul părintelui.
• Deși părintele satisface cerințele copilului acesta se răzgândește și vrea mereu altceva. Părintele îi cumpără – spre exemplu – o jucărie despre care copilul a vorbit toată săptămâna, dar acesta îi spune că acum își dorește altă jucărie.
• Părintele îi permite copilului să se comporte într-un mod lipsit de respect (pe care l-ar considera inacceptabil dacă l-ar vedea la alt copil față de un părinte).
• Părintele repetă iar și iar responsabilitățile copilului, dar acesta ignoră cerințele adultului.
• Părintele este terifiat în intenția de a-și lăsa copilul cu altă persoană (chiar una considerată de părinte ca fiind de încredere).
• Părintele renunță la a face ceea ce-i place din dorința de a sta mereu cu copilul.
• Părintele se gândește numai și numai la copil. În lipsa copilului, părintele nu se poate concentra pe alte lucruri pentru că se gândește doar la copil.
• Părintele îl coplesește pe copil cu cadouri, mult mai multe decât copilul are realmente nevoie.
• Îi este permis copilului un control total asupra vieții părintelui. De exemplu, deși toată familia a luat decizia să privească un anumit film, copilul se răzgândește și impune tuturor să privească altă emisiune la televizor.
• Părintele are așteptări exagerate de la copil. Tot timpul îl compară cu copiii vecinilor, ai colegilor și dorește ca el să fie cel mai bun la tot și la toate.
• Părintele se simte responsabil pentru greșelile copilului său. Nu îl lasă pe acesta să-și atribuie greșelile pe care le-a făcut, se simte culpabil și își caută vina în comportamentul propriu, în educația pe care a oferit-o.

Cum ne ajută să spunem NU copilului?

Acesta va putea să conștientizeze că nu totul este gratuit, va putea să descopere caracterul oamenilor, să aprecieze cât de valoroși sunt părinții lui, să realizeze ce fac aceștia pentru el, să înțeleagă bogăția materială și să își facă o idee despre valoarea banilor.

Tu reușești să spui NU copilului tău atunci când situația impune acest lucru?

Foto: freepik