“Cuvântul care diferențiază copiii energici de ceilalți copii este cuvântul “mai”. Sunt copii normali care au reacții “mai” puternice, sunt “mai” consecvenți, au o acuitate “mai” mare, un spirit de observație “mai” dezvoltat și sunt “mai” rezistenți la schimbare – față de alți copii.”
Așa începe cartea „Cum să crești un copil energic – ghidul părinților cu copii independenți, determinați și sensibili” de la Totul despre mame.
În jurul nostru vedem copii care sunt super-mingea, într-o cameră plină de mingi de cauciuc.
Pentru că aveam nevoie de informații în plus despre astfel de copii, am găsit în această carte strategii pentru viața cu un copil energic, un program simplu în patru pași pentru a gestiona petrecerea timpului liber, orele de masă și alte situații dificile.
Autoarea cărții, Mary Sheedy Kurcinka, are o experiență de peste 20 de ani în lucrul cu copiii. A fost primul specialist care a folosit termenul ”spirited” vorbind despre copiii energici.
Care sunt caracteristicile unui copil energic?
Sunt caracteristici care scot în evidență un copil energic.
-
Intensitatea reacțiilor
Sunt ușor de identificat copiii care vorbesc tare, care nu plâng, ci urlă. Și copiii tăcuți și analitici pot fi energici. Aceștia analizează înainte de a acționa și își fac o strategie pentru orice mișcare.
Reacțiile lor sunt tot timpul puternice, iar crizele de furie sunt și ele puternice și de durată.
-
Consecvența
Un copil energic se implică imediat, dacă o idee sau o acțiune este importantă pentru el. Sunt dedicați, orientați către rezultat și nu renunță cu ușurință.
Va fi foarte greu să faci un copil energic să se răzgândească pentru că își va susține cu putere punctul de vedere.
-
Acuitatea
Copiii energici răspund la cel mai mic stimul: zgomot, lumină, miros, textură. Asta pentru că au simțurile ascuțite și se simt copleșiți de senzații.
Acești copii absorb toate senzațiile și emoțiile. Vor ști că ai o zi rea înainte ca tu să îți dai seama.
-
Spiritul de observație
Observă orice și deseori sunt acuzați că nu ascultă când li se vorbește.
-
Lipsa de adaptabilitate
Copiii energici nu acceptă ușor schimbările, iar adaptarea la orice este dificilă pentru ei.
Pe lângă aceste 5 caracteristici mai există și unele laturi ale personalității lor care reprezintă o provocare pentru părinți. Acestea însă nu sunt comune tuturor copiilor energici.
Rutina
Nu reușești să îi identifici ora de somn sau cele pentru masă.
Dinamismul
Deși sunt percepuți în general ca fiind neastâmpărați, ei îi concentrează energia într-un anumit scop.
Prima reacție
Au nevoie de timp pentru a se obișnui cu noutatea, înainte de a fi gata să se confrunte cu ea.
Starea de spirit
Lumea este un loc serios pentru copiii energetici, iar zâmbetul este un cadou rar.
Copiii enegici primesc multe etichete, cele mai multe nu foarte favorabile. Uneori chiar de la părinții lor.
Dificil, obraznic, imprevizibil, dictator, fixist, nepoliticos, încăpățânat, epuizant, mofturos, distructiv, gălăgios apar frecvent pe această listă. Iar etichetele negative pot genera un răspuns de teamă din categoria „luptă sau fugi”.
Dar dacă ai reformula etichetele și ai alege să nu mai folosești cuvinte care proiectează o imagine negativă a copilului tău?
Atât în cazul copilului, cât și al părintelui se vor schimba reacțiile fiziologice ale organismului și ale creierului, dacă îți schimbi vocabularul. Un limbaj nou va duce la liniștirea sistemului nervos și te va ajuta să te simți încrezător.
Cum schimbi etichetele vechi?
Etichetele negative reflectă adesea calități care sunt trecute cu vederea. Poți să încerci să spui astfel:
Dificil –> cu standarde înalte
Obraznic ->ține la principiile sale
Imprevizibil ->flexibil
Dictator ->puternic
Fixist ->concentrat
Nepoliticos -> sincer
Încăpățânat –>dedicat țelurilor sale
Epuizant ->activ
Mofturos ->selectiv
Distructiv –>extrem de curios
Gălăgios –>plin de viață.
Când renunți la imaginile negative și îți prezinți ție și celor din jur noile etichete, care se concentrează pe calități și pe potențial, în loc de slăbiciuni, îți îmbraci copilul într-o mantie protectoare.
Etichetele pozitive schimbă nu doar vocabularul, dar și percepția, iar în final vor schimba și acțiunile.
În carte afli despre fiecare trăsătură în parte, despre cum este copilul energic în viața de zi cu zi și cum se planifică succesul, despre socializare și succesul la școală.
Autoarea încheie cartea cu o comparație care mi-a plăcut foarte mult.
“Copiii energici sunt ca trandafirii – au nevoie de grijă specială. Și uneori trebuie să treci de spini pentru a te bucura cu adevărat de frumusețea lor.”
Emoțile sunt greu de gestionat, mai ales în cazul acestor copii. Învață cum își exprimă copiii emoțiile și cum poți să faci față situațiilor dificile.