poiana viselor


Toamna este un adevărat pictor, iar tablourile ei colorate ne lasă fără cuvinte uneori.

Am tot căutat un loc de vis de unde să admirăm peisaje care îmbină cărămiziul, roșul, portocaliul și galbenul toamnei.

Și am găsit acest loc la Poiana Viselor din... Poiana Mărului. Deasupra localității, mai exact.

poiana viselor

Drumul de la asfalt până la pensiune trece printr-o pădure atât de colorată încât am tot zis entuziasmați "wow".

poiana viselor

Atenție însă, drumul este destul de anevoios și este nevoie de o mașină mai înaltă. Gazdele vă pot duce însă până la pensiune cu mașini 4X4, dacă solicitați lucrul acesta.

poiana viselor

Pensiunea, aflată la 1.100 m, este una liniștită și caldă.

Un mare plus este locul de joacă și terasa alăturată, de unde poți supraveghea joaca celor mici în timp ce admiri peisajele de toamnă.

poiana viselor

Dacă vrei și un pic de relaxare pentru tine, poți alege să faci saună sau să stai în jacuzzi.

Este un loc în care să îți încarci bateriile și să respiri pur și simplu.

Poți face plimbări prin pădurea minunată sau pe deal, iar cei mici pot vedea văcuțe, găini, cai și oi. Puteți organiza și adevărate vânători de comori: cine găsește o floare galbenă, o frunză roșie sau un copac portocaliu.

poiana viselor

Dacă vrei liniște și culori de toamnă "Poiana Viselor" este o variantă perfectă pentru o escapadă cu copiii.

Acest peisaj îl vedeam de la fereastra camerei noastre.

poiana viselor

Important de știut:

Plata la pensiune se poate face integral sau parțial cu tichete sau carduri de vacanță.

Către pensiune există un drum mai lung pe care vi-l recomandă Waze și unul mai scurt pe care îl propune Google Maps. Noi am ales Google Maps, la indicațiile proprietarilor pensiunii.

Ce poți vizita în apropiere:

 - Wolf Park Adventure - 3,4 km.

 - Rezervaţia de Urşi de la Zărneşti - 8 km.

 - Castelul Bran - 10 km.

 - Dino Parc - 14 km.

Citește și despre cum să plănuiești o excursie la Legoland aici.


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>