legoland cu copiii

Micuțele piese LEGO fascinează lumea, pe copii și pe adulți deopotrivă. Le găsim în camerele copiilor, în lăzile de jucării și pe covoare. Mai ales noaptea, cu picioarele goale.

Totul a pornit în 1932, Ole Kirk Christiansen, când un tâmplar din Danemarca, a început să facă jucării din lemn. Numele LEGO vine din daneză „leg godt” înseamnă „joc bun”. Din 1947 piesele au început să fie produse din plastic, iar popularitatea lor a crescut.

Dacă copilul tău construiește non-stop cu piese LEGO, cu siguranță îi va plăcea să vadă o lume construită din aceste cărămizi. Ștefania, 6 ani și Victor, 3 ani sunt mari constructori LEGO și au fost fascinați de LEGOLAND.

La 200 de kilometri de Copenhaga, se află orașul Billund, care găzduiește primul parc tematic LEGOLAND. Între timp au mai apărut alte parcuri LEGOLAND în Marea Britanie, SUA, Germania, Malaezia, Dubai și Japonia.

Puteți opta pentru un zbor până la Copenhaga, dacă doriți să vizitați orașul, așa cum am făcut noi. Sau puteți căuta un zbor direct, pentru că Billund este al doilea aeroport din Danemarca.

De la Copenhaga până la Billund puteți alege mersul cu trenul sau puteți închiria o mașină. În plin sezon închirierea poate costa destul de mult, mai ales dacă solicitați și scaune pentru copii. Și încă un lucru de care să vă amințiți: parcarea este, de asemenea, scumpă, de la 100 DKK pe oră, cam 60 lei/h. Spre Billund cu mașina veți traversa un pod frumos cu o priveliște extraordinară, dar  trebuie să plătiți și o taxă de pod.

La Billund noi ne-am cazat la un hotel preferat și recomandat de familiile daneze care merg cu copiii la LEGOLAND, Hotel Svanen.  Este la 800 de metri de intrarea în parcul de distracții, ceea ce face ușoară deplasarea și evitați astfel bătăile de cap cu parcarea.

legoland cu copiii

Încă de la intrare am fost întâmpinați de o prințesă, iar copiii a fost foarte încântați.

Lângă intrare există aparate de unde pot fi achiziționate brățări de hârtie pentru copii. Sunt ca cele pe care le primești la concerte și poți scrie pe ele numele copilului și numărul de telefon al părintelui.  Este un lucru minunat pentru liniștea părinților să știe că pot fi sunați, în cazul în care cel mic se rătăcește în mulțime.

Sfat: Ia la tine și un pix, pentru că nu am văzut să ofere și pixuri cu care să poți nota pe brățară.

La restaurante și în interiorul LegoLand a trebuit să arătăm certificatele de vaccinare, un accesoriu devenit obligatoriu în vacanță. Le-am avut și în varianta printată, ceea ce ne-a ajutat în unele situații, pentru că nu le-am mai căutat pe telefon.  Copiii până în 12 ani nu au nevoie de teste sau alte dovezi.

Biletele le-am cumpărat online și le-am printat și pe acestea, pentru a evita aglomerația și orice posibilă eroare, care ar putea apărea la scanarea cu telefonul. În prețul biletelor sunt incluse toate ride-urile. Noi nu am mai plătit nimic în plus la ride-urile în care ne-am dat.

Parcul are mai multe zone și le puteți explora, în funcție de pasiuni.

  • THE LEGO® MOVIE™ World
  • DUPLO® Land
  • KNIGHTS' KINGDOM™
  • LEGOREDO® TOWN
  • Miniland
  • LEGO® NINJAGO® World
  • Adventure Land
  • Polar Land
  • Pirate Land
  • Imagination Zone.

Fiecare dintre ele are mai multe curse, pentru toată familia sau doar pentru copii.

Tot din motive de eficiență, noi am descărcat aplicația LEGOLAND și ne-am făcut o listă cu ride-urile care ni s-au părut interesante.  În aplicație sunt trecute zonele și cursele, cu o scurtă descriere și vârsta recomandată pentru fiecare dintre ele. Tot aici găsești o hartă a parcului, multe informații care îți ușurează deplasarea între zone, dar și informații despre timpul de așteptare la coadă.

Noi am început cu LEGO Train, care trece prin aproape tot parcul și oferă o imagine de ansamblu. Din tren, cu care ne-am plimbat cu toții, am văzut LegoSafari. Am plecat în aventură în savană, iar copiilor le-a plăcut să “conducă“ un jeep zebră și să admire animalele construite din piese LEGO.

legoland cu copiii

După aventura în savană, am mers în MiniLand. 

Așa cum se poate deduce din nume, este o zonă unde descoperi o întreagă lume în miniatură: clădiri celebre, cartiere, aeroportul din Copenhaga și canale, toate construite din 20 de milioane de piese LEGO. Totul este cu adevărat impresionant.

legoland cu copiii
A urmat o călătorie cu Lego Mini Boats. 

Aici am așteptat la coadă 25 de minute, pentru că, din cauza entuziasmului, am uitat să verificăm în aplicație timpul de așteptare. Dar a meritat așteptarea, pentru că o mini-bărcuță, ne-a purtat pe un mini-râu, printre mini-clădiri construite din LEGO. Aici ne-au împărțit, pentru că în bărcuță era loc pentru două persoane, iar copiii sub 100 cm trebuiau să fie însoțiți de un adult.

Chiar Victor a condus barca și, din cauza marinarului furat de peisaj, ne-am trezit de-a curmezișul pe canalul îngust pe care navigam. Am admirat castelul Kronborg, Statuia Libertății și Acropolele, făcute, ați ghicit, din piese LEGO.

Pentru că gusturile copiilor difereau, ne-am despărțit. Ștefania a vrut în Frog Hopper. Copiii erau ridicați de la sol și apoi lăsați încet în jos, dar nu i s-a părut ceva extraordinar. Victor a mers în schimb la Monorail (un trenuleț care circula pe o șină aflată la 4 m înălțime și care oferă o imagine foarte frumoasă a parcului). A mai vrut și în Lego Express, un alt trenuleț. Ștefania a vrut și la Catterpillar, unde  viteza cu care se învârteau era mai mare, dar și la Ghost – The Haunted House.

legoland cu copiii

În anumite puncte de pe traseul curselor se fac automat poze. Le poți cumpăra ulterior, sub formă de magnet de frigider, breloc sau poza clasică. Există și un pachet, care este mai avantajos: plătești 4 poze și la final primești 6 poze.  

Ștefaniei i-a plăcut cel mai mult Flying Eagle, un rollercoster care urca până la 11 metri deasupra pământului, ca apoi să coboare cu viteză, moment imortalizat cu o poză.

După atâta agitație ni s-a făcut foame, așa că am mers în zona de mâncare. 

Este o zonă, amenajată în stil american, cu o mare varietate de mâncăruri: fripturi de vită, coaste, pui, salate, pizza și paste. Noi am ales să mâncăm, în mod excepțional, hot-dogs, dar așteptarea ne-a lungit urechile. La desert am luat câte o înghețată cu bomboane care pocneau în gură când se topeau. Senzația a fost delicioasă pentru cei mici, care nu mai încercaseră până atunci așa ceva.

legoland cu copiii

După masă, ne-am mai dat în LEGO Canoe, o experiență inedită care s-a  terminat cu o  ploicică. Dar a fost foarte plăcută plimbarea în barcă pe ploaie, urmată de a cădere rapidă într-o cascadă mică.

Pentru că Ștefania lăudase foarte mult cursa Flying Eagle ne-am dorit cu toții să ne dăm. Însă din cauza ploii și a posibilelor fulgere a fost închisă această atracție.

Am fost totuși cu Victor la NINJAGO, unde s-a luptat cu răufăcătorii, alături de eroii din Ninjago. Deși nu s-a uitat niciodată la aceste desene, a auzit cumva de acești eroi și a devenit fan.

Vizita noastră la LEGO s-a terminat brusc, când a început o ploaie torențială. Noi am fi zis că  suntem pregătiți cu geci de ploaie și umbrele. Doar că în 5 minute, timp în care am parcurs 100 de metri până la magazinul LEGOLAND, ne-a murat aproape complet. Am luat suvenirurile și câte o pelerină de ploaie, marca LEGOLAND și am plecat. Evident că ploaia s-a oprit în momentul în care am ieșit din parc.

Au rămas multe secțiuni neexplorate, dar se spune că oriunde mergi trebuie să mai lași ceva de vizitat, ca să ai motiv să te întoarci.

Tot în Billund mai puteți vizita LegoHouse, chiar în centrul orașului și unde puteți participa la diverse activități pentru copii, Lalandia, un mare parc acvatic, dar și Wow ParK.

Toate acestea fac din Billund un loc minunat pentru a merge cu copiii în vacanță!  

Unele fotografii din articol sunt luate de pe site-ul oficial LEGO. 

Descoperă și alte locuri de văzut cu copiii AICI


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>