Chiar dacă pare că este îndreptățit să își apere bunul, loviturile sunt interzise. Îi ceri scuze celuilalt copil și verifici că este și el bine.
Apoi, te dedici 100% copilului tău. Îi lași spațiu să se manifeste cu urlete, având grijă să nu mai lovească pe cineva. Poți să "baricadezi" copilul într-un cerc al brațelor, spunându-i că nu poți să îl lași să se rănească sau să rănească alți copii. După ce vezi că s-a calmat, poți începe să discuți.
- Te-a supărat tare?
- Ce-ai simțit?
- Ce te-a deranjat cel mai tare?
Unor copii le place să audă că și noi ne simțim la fel și să le spunem cum ne-am comportat în anumite situații.
Pentru alții este suficient să-i ascultăm, căci ajung singuri la concluzie. Dacă nu ajung, le reamintim regula că ne menținem în siguranță și pe noi și pe ceilalți.
Atenție! Nu interzicem copiilor să simtă stările de furie. Furia înăbușită pe perioade lungi de timp este somatizată de mulți copii și adulți în tot felul de boli.
Mulți dintre bolnavii de cancer, care au făcut terapie de grup, au identificat inhibarea furiei încă din copilărie. Este mai bine să o trăim atunci când se manifestă.
Gândiți-vă ca la cutremure: cele mici ajută la eliberarea presiunii de sub plăcile tectonice.