Odată ce ai făcut acest exercițiu pentru tine, poți să îl faci și cu copilul.
Observă și discută cu el despre aceste momente unde sufletul lui a tresărit de emoție. Se vede foarte ușor fața unui copil care simte compasiune. Poate fi atunci când pisica familiei era bolnavă și el stătea să o mângâie să se facă bine mai repede. Sau atunci când prietenul lui de la grădiniță era trist că i-a murit bunicul. Deși nu este și bunicul lui, simte tristețea prietenului și este mai înțelegător și grijuliu cu el.
Exercițiul de recunoaștere a emoțiilor este foarte important la orice vârstă pentru că face pași în dezvoltarea inteligenței emoționale proprii, care îi va asigura și viitorul lui în carieră.
A arăta celor cunoscuți că simți compasiune pentru ei atunci când nu se simt bine este nu doar o dovadă de civilizație, dar este și un act de solidaritate, care va deschide uși pe termen lung.