Este un exercițiu grozav pe care îl putem face cu noi și cu copiii noștri, pentru că ajută la creșterea laturii noastră umanitare.
Mai întâi te invit pe tine să scrii o listă de 5 situații recente în care ai simțit compasiune. Apoi scrie și ce anume a trezit această emoție.
Poate fi faptul că o persoană plângea de neputință. Sau că ai ajutat pe cineva care avea nevoie.
Partea a doua a exercițiului este și mai interesantă. Amintește-ți 3 situații în care cei de lângă tine au simțit compasiune și tu nu.
- O prietenă comună a divorțat, dar tu nu ai simțit compasiune.
- Sau un coleg a fost certat de un șef, iar ție nu ți-a păsat.
- Scrie și de ce anume nu ai simțit compasiune în acele situații.
Plaja situațiilor în care oamenii simt compasiune este foarte largă, dar nu toți reacționăm la fiecare dintre ele.
Este important să conștientizăm unde simțim compasiune, dar și situațiile în care nu se trezește această emoție în noi.
De ce? Acolo unde simțim compasiune este foarte important să discutăm despre ele ca să descărcăm emoția, astfel încât să nu ne afecteze calitatea vieții. Iar acolo unde nu simțim este mai degrabă un exercițiu de adecvare la context.
Dacă sunt situații în care este evident că toată lumea este afectată de eveniment, este important să detectăm de unde vine acea insensibilitate.
Un exemplu extrem este pierderea unui copil în familie și lipsa compasiunii sugerează că este loc de explorat.