Drumul la magazin pentru cumpărarea scutecelor este un motiv de frustrare pentru părinți. Chiar și dacă facem lucrul acesta online, când vedem coșul ne apucă groaza.

Citeam că pentru un bebeluș folosim între 6.000 și 10.000 de scutece, până la trecerea de la scutec la oliță, în medie cam la doi ani și jumătate.

Enorm! Iar portofelul nostru ar fi de acord!  

Vârsta la care copiii renunță la scutece a crescut, conform unor studii. Chiar am aflat că există în SUA și Australia copii care ajung la școală purtând pampers.

La noi nu am auzit astfel de cazuri. Recunosc, este comod pentru noi, părinții, iar gândul că urmează o perioadă de nervi, stres și frustrare în momentul  renunțării la scutec, te poate face să amâni procesul.

Nu zic să ne apucăm de „dresat” copiii, cum este tradiția în Asia.

În Vietnam se folosește o metodă cel puțin ciudată, “elimination training” sau metoda fluierului, care începe încă de la naștere. Mama folosește un fluier, iar bebelușul asociază sunetul cu nevoia de a face pipi. Copiii vietnamezi fac la oliță la 9 luni, cu ajutorul acestei metode.

Iar în China se obișnuia, mai ales în mediul rural, ca cei mici să poarte pantaloni crapați la spate și să își facă treburile cam pe unde îi apuca. 

Nici cu pampers la școală, nici cu fundul gol prin oraș. Moderație!

Unii specialiști recomandă să îi lăsăm pe cei mici să decidă când sunt pregătiți pentru marele pas. Alții spun să îi punem pe oliță zilnic, la intervale regulate, încă de la 9 luni. Cred că depinde de fiecare copil și părinte în parte.

Noi am început „antrenamentul” la 2 ani fix. Ne-am inspirat din cartea “Învață-l să facă la oliță în 7 zile” a autoarei britanice Gina Ford, dar am adaptat sistemul la nevoile noastre. Nu au fost chiar 7 zile, dar am terminat procesul destul de repede.

Autoarea spune că înainte de un an și jumătate mușchii nu sunt suficient dezvoltați pentru a face posibil controlul vezicii.

Evită situațiile dificile în relația cu copilul tău. Află cum poți să înțelegi emoțiile copilului tău din cursul „Gestionarea emoțiilor copilului pas cu pas” AICI.

După această vârstă trebuie să urmărim dacă:

• scutecul este uscat după somnul de după-amiază
• copilul înțelege și execută indicații simple
• cel mic vrea să se dezbrace singur
• copilul poate să stea liniștit câteva minute.

Dacă nu bifează aceste semne, încercarea de a-l dezvăța de scutec va eșua probabil. Mai are nevoie de timp să treacă de la scutec la oliță.

Ce am folosit noi pentru trecerea de la scutec la oliță:

• Două olițe. Să fie la îndemână și să nu fugim din dormitor în sufragerie sau din bucătărie în baie. Din experiență, recomand să fie același model, pentru că va ajunge să o prefere pe una și să apară “accidente” dacă nu este aceea în apropiere.
• Reductor + scăunel. Alexa voia când la oliță, când la wc-ul mare și voia să se urce singură.
• Pantaloni lungi subțiri. Mai multe perechi pentru că au multe de “pătimit” în proces.
• Cărți despre oliță. “Girl’s potty time” de la Editura DK am avut noi și îi plăcea să o răsfoiască stând pe oliță.
• Stickere haioase. Noi am avut multe gărgărițe.
• Foaie pentru “notat” victoriile.
• Tabel cu orele la care se întâmplă lucrurile.
• Un lighean cu apă și detergent. Se va umple rapid de lucrușoare ude și murdare.
• Răbdare. Multă, multă răbdare!

Nu am cumpărat olița cu mult timp înainte ca Alexa să fie pregătită, pentru că m-am gândit că o va percepe ca pe o altă jucărie și nu îi va înțelege adevăratul scop.

Înainte să începem, am luat-o cu mine în baie să vadă ce se întâmplă acolo. În perioada aceea oricum era grămadă pe mine oriunde mergeam. I-am explicat ce și cum: “Mami face pișu” și i-am arătat întreg ritualul. Stătea și ea pe oliță cu scutecul pe ea, câteva secunde la început, apoi mai mult.

Ne-am apucat de ”treabă” când am venit din concediul de vară, când încă mai aveam zile libere. Autoarea spune să nu încercăm să îl acomodăm pe copil cu olița dacă suntem noi stresați, dacă ne-am mutat recent, dacă sunt perioade speciale, Crăciun sau vacanțe, dacă urmează să vină în curând un alt bebe.

Noi am stat în casă primele zile ale procesului!

În prima zi de antrenament am scos covoarele, i-am scos scutecul și i-am pus pantaloni lungi. Chiar dacă era vară, nu era caniculă cât să fie prea cald pentru pantaloni lungi. Aceștia au rolul să absoarbă “producțiile” copilului, să nu ajungă chiar tot pe parchet. Și mai fac ceva pantalonii: udătura rămâne în țesătură  și îl deranjează pe cel mic. În acest mod învață diferența dintre uscat și ud.

Am pus-o pe oliță dimineața când s-a sculat și la intervale de o oră. Nu am nimerit momentul și locul decât o dată, cred. Daaar, am lipit un sticker cu gărgăriță. Asta i-a plăcut maxim. Și a motivat-o foarte mult!

Au fost mai multe bălți și mai puține gărgărițe în prima zi.

Chiar dacă greșea nu o certam, ca să nu se streseze.  O felicitam de fiecare dată când reușea și îi spuneam că este fetiță mare.

Notam în tabel când a făcut și dacă a făcut la oliță, pentru a putea urmări frecvența și intervalul.

A doua zi deja știa despre ce este vorba și abia aștepta să lipească stickere. O întrebam dacă are nevoie să stea pe oliță și se așeza liniștită. Era atât de bucuroasă să lipească stickere încât acestea au început să fie tot mai multe pe hârtie, la fel și reușitele, în oliță.

Abia a treia zi am ieșit din casă, cu multe lucruri de schimb și săndăluțe de cauciuc. Am fost puțin în parc, mă așteptam să vin cu ea udă, dar nu a făcut pe ea. Îi plăcea libertatea nou descoperită. Vara mai ales, cred eu că scutecul îi încurcă și le ține de cald. În zilele următoare am lungit perioadele de stat afară, am stat plecate chiar și 5 ore și tot uscată rămânea. În casă se mai întâmplau accidente. Încerca să spună că face, dar… în timp ce făcea deja.  Încet-încet a ajuns să anticipeze momentul, să spună în timp util și să aibă scutec doar la somn.

Afară, în căruț și în mașină, îi puneam aleze pentru evitarea situațiilor neplăcute. Nu am avut oliță portabilă, când mergeam mai mult timp, cu mașina, luam olița normală și opream în caz de nevoie.

Am renunțat destul de repede și la scutecul de la somnul de prânz pentru că vedeam că rămânea uscat. La câteva luni și la cel de noapte. Nu am multe amintiri legate de schimbat de pipi pe afară, pentru că nu au fost multe evenimente de acest gen. Noaptea s-a mai întâmplat, rar, dar când a fost bolnăvioară sau foarte obosită.

Alexa cerea când la oliță, când la wc, până când am stat la spital cu tot cu oliță. Nu am mai vrut să folosim acea oliță și i-am spus că a rămas la spital și nu mai cumpărăm alta. De atunci face numai la wc!

Este nevoie de multă consecvență și răbdare. Nu am cedat tentației de a-i pune pampers în afară momentelor de somn.

Grădinița a încurajat și a continuat eforturile de acasă, ceea ce m-a bucurat foarte mult.

Eu, recunosc, am avut noroc: Alexa a fost cooperantă, iar eu am avut răbdare și am fost foarte hotărâtă.

Dacă cel mic nu este cooperant sau este chiar încăpățânat, vă recomand cartea “Învață-l să facă la oliță în 7 zile” de Gina Ford, care are soluții pentru întrebări diverse.

Dacă simți că te copleșesc emoțiile în acest proces, eBookul „Emoțiile, cum să le recunoști și cum să îl ajuți pe copilul tău să le învețe” te ajută să înțelegi de ce reacționezi tu așa și cum să traduci reacțiile copilului tău. Găsești și idei de joacă care întăresc relația cu copilul tău aici.