Catherine Dolto invinge frica de intuneric

După ce a studiat teatrul și sociologia, Catherine Dolto a devenit medic. Și s-a dedicat haptonomiei, știința afectivității. A scris numeroase cărți pentru copii, cu subiecte diverse: emoțiile și sentimentele, diversitatea, relația dintre frați, minciunile, moartea, cărți despre părinți și bullying.

În “Învinge frica de întuneric” abordează o frică destul de prezentă în rândul celor mici: teama de întuneric.

Autoarea, prin această carte își propune să-i ajute pe copiii cu vârsta peste 3 ani să-și înțeleagă această teamă și să descopere că noaptea se întâmplă și lucruri frumoase.

Autoarea vorbește despre stele și plimbările alături de părinți, despre rutina de seară și despre cum obiectele banale își schimbă forma și pot deveni înfricoșătoare în întunericul camerei. Vine și cu sfaturi care îi ajută pe cei mici să treacă mai ușor peste teama din momentul culcării.

Catherine Dolto invinge frica de intuneric

Cu ajutorul desenelor lui Robin, emoționante și moralizatoare, Catherine Dolto pune în scenă situații din viața de zi cu zi a copiilor și apropiaților acestora.

Autoarea este chiar prezentă în ilustrația de pe ultima pagină a cărții: Dr. Cat. Se adresează copiilor direct, ca și cum ar fi față în față în cabinetul ei. Și pune foarte frumos în cuvinte emoțiile copiilor, ce anume îi neliniștește pe cei mici.  

Catherine Dolto invinge frica de intuneric

Psihologul Mirela Horumbă spune despre această carte: “Sunt bine cunoscute pentru mulți situațiile în care copiii se plâng că nu pot adormi sau se trezesc speriați de întunericul care îi înconjoară. Acesta transformă obiectele în lucruri care adesea îi sperie pe cei mici. Atunci când este nevoie să faceți față unei astfel de situații, este suficient să citiți această carte.”

Carte este editată de Didactica Publishing House, iar vârsta recomandată este 3-6 ani.

Din această serie a autoarei Catherine Dolto, la Editura DPH,  mai fac parte:

  • “Furia:
  • “Bun sau rău”
  • „Emoțiile și sentimentele”
  • „Copilărie fără bullying”.

Vezi video cu povestea mai jos.

Citește și despre Tilda, șoricela aici.

Dacă vrei ca și copilul tău să învețe despre emoții și să își îmbogățească vocabularul emoțional, te așteptăm la Laboratoarele de Dezvoltare Cognitivă Și Emoțională prin Metoda Feuerstein.


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>