Kiki & Jax

Și tu te întrebi cum să îl faci pe copil să fie mai ordonat și să își aranjeze jucăriile?

Am găsit o carte care ar putea ajuta la menținerea ordinii în casă. Ar putea spun, pentru că depinde mult de firea copilului, de vârsta lui și de exemplul personal al părinților.

Aceasta este „Kiki și Jax. Magia prieteniei îți schimbă viața” de autoarea bestseller-ului “Magia ordinii”, Marie Kondo.

Cartea începe cu mesajul autoarei care ne spune că, de când a devenit mămică, a înțeles cât de important este să îi implice pe copii atunci când face ordine în casă. Dacă ordinea este amuzantă, poate deveni ceva de care să se bucure toată lumea.

Eroii acestei povestiri, Kiki și Jax, sunt cei mai buni prieteni, dar nici că se poate mai diferiți. Veverița Kiki este foarte strângătoare și îi place să adune lucruri, iar Bufnița Jax este foarte ordonată.

Când Kiki nu își mai găsește mingea în camera ei foarte dezordnată, nu mai pot juca fotbal. Când nu își găsește costumul de baie nici în comodă, nici în dulap, nici în cutia cu jucării, nu mai pot merge să înoate. Nu au loc să facă nimic în camera lui Kiki.

Jax se simte singur și trist. Dar îi vine o idee prin care să îi arate prietenei sale Kiki, că lucrurile stau în calea prieteniei lor și cum pot face loc pentru ceea ce le-a adus mereu bucurie.

Kiki & Jax

Kiki își dă seama ce dor îi fusese de fapt de Jax și cum pot face loc pentru toate activitățile pe care iubesc să le facă împreună.

Învață-l pe cel mic, cu ajutorul lui Kiki și al lui Jax cum să aranjeze obiectele în cutii de dat, de dus la gunoi, de reciclat sau de păstrat. Va găsi astfel loc pentru lucrurile care contează pentru el.

La sfârșitul cărții găsești și o modalitate de a împături un tricou, metoda KonMari. Găsești aici un printabil, realizat de ilustratoare, care să te ajute.

Cartea a apărut la Editura Panda, are 40 de pagini, iar vârsta recomandată este 2-6 ani.

Marie Kondo este expertă în ordine, care cu ajutorul cărții “Magia ordinii” și al emisiunii sale TV îi ajută pe oameni să își organizeze casele, astfel încât ele să devină spații ale inspirației și bucuriei.

Ilustratoarea cărții, Salina Yoon, este autoare a peste zece cărți ilustrate pentru copii și a aproape 200 de cărți pop-up pentru tinerii cititori.


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>