Am descoperit de curând niște jocuri educative, Majook, și am zis să aflăm mai multe despre ele.
Ȋn spatele brandului Majook sunt Oana și Dana, două mame de băieţi şi prietene de când copiii lor erau colegi de școală.
Soțul meu (Oana) a desenat o hartă cu relieful României pe care intenționam să o imprimăm sub forma unui puzzle pentru băiatul nostru. Ajungând la centrul de imprimare am aflat că nu era atât de simplu de realizat acest lucru, fiind un proiect costisitor și dificil.
Aşa am ajuns să îi propun Danei să dăm viață tuturor jocurilor create de-a lungul timpului pentru copiii noștri. Dana nu a stat prea mult pe gânduri și astfel a luat naștere Majook, de la un joc de cuvinte, "mă joc"’, din multă iubire pentru copii și din dorința de a contribui la educația lor.
Vă propuneți să îi ajutați pe copii să învețe matematica, geografia, istoria, biologia și alte domenii educative fascinante. De unde această nevoie?
Nevoia a pornit de la copiii noștri, de la ce li se preda incomplet la școală, de la modalitatea în care ajungea informaţia la ei, de la ce nu înțelegeau ori de la subiectele la care se poticneau.
Credem cu tărie că jocul este modalitatea prin care copiii asimilează informațiile cel mai ușor și cu entuziasm. Jocul este modalitatea prin care copiii descoperă lumea, este cel mai la îndemână mod de învățare pentru ei.
În magazinul vostru, putem găsi "jocuri educative pentru minți curioase", spuneți-ne despre aceste jocuri.
Jocul "Război" a fost primul, este un joc în care cavalerii reprezentaţi de copii simpatici se războiesc în lupta tablei înmulțirii și invariabil ies câștigători. Evident, este un joc amuzant care are ca scop învățarea tablei înmulțirii.
"Iscusit" este al doilea produs al nostru, este un set de cusut semne de carte personalizate, cu toate materialele incluse. Prin activitatea de cusut, copiii sunt încurajaţi să îşi dezvolte motricitatea fină şi să realizeze cu mâinile lor, două semne de carte aşa cum și le doresc.
Indirect, prin rezultatul muncii lor, ne-am dorit să îi atragem şi spre lectură, să citească cu drag.
Suntem mari amatoare de poveşti frumoase, de timp petrecut cu cărţile şi cu copiii.
"Tril" este un joc despre păsările din Delta Dunării care antrenează şi dezvoltă viteza de reacţie și atenția. Prin acesta ne-am propus să stârnim curiozitatea copiilor pentru păsări şi să-i apropiem de natură.
"Comedia cuvintelor" este jocul care îți potrivește cuvintele și îți pune imaginația la încercare. Este un joc de imaginație și scriere creativă, pe cât de captivant, pe atât de distractiv.
"Coroana de Oțel" este un joc unic, fermecător despre regii și reginele României, despre cele mai importante realizări din perioada monarhiei în România. Este un boardgame ilustrat în acuarelă, cu o tablă de joc, cu zar şi pioni, cu întrebări şi provocări amuzante. Are tot ce îi trebuie unui joc captivant.
Prin toate jocurile noastre ne-am propus să îi sprijinim pe copii să învețe cu drag la matematică, istorie, geografie sau alte discipline fără ca ei să fie în vreun fel concentrați pe învățare, accentul fiind pe joc și amuzament. Informațiile se așează pe negândite în mințile și sufletele lor.
Pentru că am vorbit despre jocul "Coroana de Oțel", despre regii și reginele României, cât de important credeți că este ca cei mici să cunoască istoria?
Istoria țării noastre ne ajută să înțelegem de unde venim, de ce suntem așa cum suntem și către ce ne îndreptăm. Este ca un puzzle în care când pui cap la cap toate piesele, întregul conținut capătă înțelesuri mai adânci.
Ne-am dorit pentru copiii noștri să afle istoria mai puţin cunoscută a României, la care generația noastră nu a avut acces, nefiind inclusă în manuale. Este o poveste frumoasă, cu regi și regine, cu perioade de progres pentru țara noastră.
Cu toţii ar trebui să ne cunoaştem istoria, aşa cum s-a petrecut ea de fapt.
Participând la diferite târguri cu jocurile noastre ne-am bucurat să descoperim aprecierea copiilor, dar şi entuziasmul adulţilor pentru puzzle-ul "Descoperă Relieful României" sau "Coroana de Oțel". Plecau cu ochii sclipind de bucurie… ne putem juca la orice vârstă, atâta timp cât ne dăm voie să facem asta.
Oricare dintre jocurile Majook poate fi cel mai frumos cadou atât pentru cel care-l oferă, cât și pentru cel care îl primește.
Creatoarele jocurilor Majook cred că jocul, bucuria, curiozitatea și învățarea sunt ingrediente de care avem mereu nevoie, fiecare dintre noi, iar noi suntem cu totul de acord cu ele.