CONIL Fest dupa

Ce lecție minunată despre prietenie, acceptare și toleranță a fost Ediția aniversară, a XX-a, a CONIL Fest - Festivalul Integrării. De zece ani Asociația Conil scrie această poveste care are ca eroi principali copiii cu nevoi speciale.

1.200 de copii talentați , tipici și cu cerințe educaționale speciale, au fost artiști în arena Circului Metropolitan.

Veverițele Năzdrăvane, copii nevăzători care cântă cu multă pasiune, grupuri de copii hipoacuzici de la Liceul Tehnologic Special numărul 3 din București, copii cu sindrom Down, epilepsie, tetrapareză, autism și alte deficiențe au fost vedetele spectacolului.

Aociația CONIL crede că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie descoperită, încurajată șipromovată, iar CONIL Fest ne demonstrează la fiecare ediție acest lucru.

Asociația crede că doar împreună putem construi cu adevărat o lume mai bună, o lume în care valori precum toleranța, acceptarea și prietenia să fie cele esențiale.

În foaierul Circului Metropolitan publicul prezent la eveniment și copiii artiști s-au bucurat și de ateliere, prezentări de produse, animație, studio foto și multe alte surprize.

Cu sprijinul Asociației Pastel, Asociația CONIL a oferit gratuit spectacolul de circ Alege Culoarea unui număr de 700 de copii cu nevoi speciale, copii proveniți din centre de plasament, dar și unui număr de 70 de copii refugiați ucraineni.

Amfitrionii evenimentului au fost: jurnalista Ioana Maria Moldovan și artistul Fabian Sanchez.

Steaua Înot, echipă formată din 10 sportivi de performanță, înotători ai Clubului Steaua București și-au donat jucăriile în cadrul Târgului Caritabil de jucării organizat în foaier, cei prezenți putându-le achiziționa în schimbul unei donații. În cele peste 8 ore, copiii artiști au reușit să strângă 2.000 lei pe care i-au donat în cadrul campaniei Swimathon București 2022, susținând proiectul CONIL – Transformăm orice dizabilitate în abilitate.

Misiunea Asociației CONIL de a crea o societate incluzivă, unde copii tipici și cei cu nevoi speciale să fie egali, să fie prieteni, să se susțină reciproc și să creeze momente de neuitat împreună!

Toți copiii participanți pe scena CONIL Fest au primit cadouri din partea sponsorilor festivalului.

Sponsorii evenimentului: Asociația PASTEL, Asociația Forța Fermerierilor, Banca pentru Alimente, Crucea Rosie România - Filiala Sector 5, Biofarm, Mega Image, Aqua Carpatica, Editura Paralela 45, Sovis Print, Stancu Print, Acuarello, Cornico si Wawa Content și a partenerilor  media - Agerpres, Radio Itsy Bitsy, Radio București FM, România Pozitivă, Parentropolis, Rafturi de Poveste.


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>