profesor scoala

La începutul fiecărui an școlar emoțiile ating cote maxime. Copiii reacționează diferit: unii sunt încântați și curajoși, alții, dimpotrivă, sunt timizi și s-ar ascunde undeva să nu îi vadă nimeni.

Părinții sunt și ei diferiți: ocupați, relaxați, atenți, anxioși...

La fel și învățătoarele și profesorii care au stiluri diferite.

Un om pe care nu îl cunoști devine brusc foarte important în viața copilului tău. Iar lucrul acesta poate fi stresant pentru părinte, copil și chiar pentru profesorul însuși.

Părinții și profesorii sunt adulții cu care copiii își petrec cel mai mult timp, care iau decizii cu privire la modul în care își petrec copiii timpul și care le oferă îndrumare și orientare, prin acțiunile și prin vorbele lor.

Iar felul în care acești adulți interacționează, relaționează și comunică are un impact important asupra învățării și asupra experiențelor copilului.

Cum facem ca triunghiul elev-părinte-profesor să funcționeze?

Putem gândi această relație ca un cumul de 3 C: comunicare, consecvență, colaborare.

Primul lucru pe care învățătoarea ni l-a spus la ședința cu părinții a fost că își dorește ca noi toți să fim o echipă. Cei mici să devină o echipă sudată, noi, părinții, să ne cunoaștem și să interacționăm și cu toții să îi fim alături în aventura care tocmai a început.

Părinții sunt esențiali în educație, pentru că influențează atitudinea copiilor față de școală și învățare.

Ar fi ideal ca aceștia să asigure legătura vitală între casă și școală. Succesul elevilor vine mai ușor când părinții sunt implicați în procesul educațional.

S-a observat că atunci când părinții și profesorii sunt parteneri, atitudinea față de școală și notele copiilor se îmbunătățesc. Aceștia demonstrează abilități sociale mai bune, apar mai puține comportamentele nedorite și crește capacitatea de a se adapta la diferite situații.

Nu toți cei implicați în procesul educațional al copilului comunică în același mod. Iar comunicarea este, și de această dată, foarte importantă. Esențială am putea spune.

Cum putem comunica eficient?

Stabiliți cu profesorii modalitatea cea mai bună de a comunica: un grup de Whatsapp, unde să participe învățătoarea sau diriginta și părinții, trimiterea de informații importante prin email, bilețele date prin copil (pentru responsabilizare) sau aplicația Kinderpedia.

Cea mai bună comunicare este cea deschisă, clară, constructivă și... la timp. O comunicare bună, în ambele sensuri, este importantă pentru ca părinții să fie la curent cu ceea ce se întâmplă la școală și pentru a-i permite profesorului să știe lucruri importante despre copil.

Ședințele cu părinții sunt o altă modalitate de a discuta, de a pune întrebări și de a afla realizările sau provocările copilului.

Consecvența este a doua componentă a unui parteneriat eficient

Aceasta implică sprijinirea acasă a copilului în învățare.

Este important să creezi rutine pentru temele pentru acasă, cum ar fi stabilirea unei ore și a unui loc anume. Puteți căuta materiale complementare de învățare, să citiți împreună și să îl încurajezi să aibă obiceiuri sănătoase în ceea ce privește alimentația și activitatea fizică.

Discută cu profesorul pentru a te asigura că sunteți "pe aceeași lungime de undă" atunci când vine vorba despre așteptări. Un astfel de parteneriat îl face pe copil să știe că părinții și profesorul îl susțin împreună.

Colaborarea va fi mai ușoară dacă comunicarea este frecventă 

Înțelege obiectivele și așteptările profesorilor pentru copilul tău și anunță-i despre obiectivele tale. Împreună puteți ajuta copilul să atingă aceste obiective.

Dacă relația și canalele de comunicare sunt dezvoltate din timp, va fi mult mai ușor să abordați provocările când acestea apar.

În cazul unei probleme concentrați-vă asupra găsirii unei soluții (nu pe găsirea unui vinovat), elaborarea de planuri care implică sprijin și responsabilitate atât acasă, cât și la școală, urmărirea planurilor și verificarea pentru a vedea că se înregistrează progrese. Dacă simți că obiectivele tale nu coincid cu cele ale profesorului poți apela la un mod convenabil de a alege dintre sute de meditatori. Equalifai conectează elevii și părinții cu cei mai buni meditatori.

Ce mai pot face părinții este să fie un exemplu pentru copii. Atâta timp cât suntem cu toții deschisi la a învăța lucruri noi, a ne dezvolta, atunci modelele pentru cei mici sunt unele sănătoase.

Platforme precum Udemy și Coursera au din ce in ce mai mulți participanți la cursuri, iar universități celebre au deschis "ușile digitale" către oamenii dornici să învețe la orice vârstă.

Observăm cu bucurie că apetitul crescut pentru cursuri de dezvoltare personală aduce părinții pe platorma Parentropolis, care oferă educație digitală părinților, iar profesorii folosesc platforme de educație personalizate precum edumagic.eu.

Începutul anului școlar poate fi momentul perfect pentru a lua legătura cu profesorul copilului tău și pentru a stabili o relație pozitivă, de colaborare, care va avea un impact asupra învățării și dezvoltării copilului tău.

Foto: freepik


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>