Copilul  meu nu vorbește”, „Înțelege, dar nu poate să îmi spună ce dorește”,„Rudele mi-au zis că ele nu înțeleg ce spune copilul meu. Aceste fraze apar frecvent în discuțiile dintre părinți sau pe diverse grupuri.

Teama că nu poate comunica cu copilul, îl face pe părinte să își  pună întrebări legate de eventuale probleme legate de dezvoltarea limbajului.

Există și situații în care mamele înțeleg ce spune copilul lor chiar și când acesta folosește silabe sau cuvinte pocite. Dar când ne îngrijorăm și când apelăm la un specialist?

Andreia Vlăsceanu, psiholog clinician, cu competențe în evaluarea și intervenția logopedică, la Asociația KinetoBebe ne-a făcut câteva recomandări.

copilul nu vorbeste

Comunicarea cu celălalt este esențială pentru copilul mic, atât cea nonverbală, cât și cea verbală. Copilul este dependent de părinte în primii ani de viață, iar dezvoltarea abilităților de limbaj și comunicare îl ajută să poată obține ceea ce își dorește, să exprime refuzul lucrurilor pe care nu le dorește, să caute sau să ofere informații și să se implice în interacțiunile sociale.

În ceea pe privește limbajul, părintele identifică încă din primul an de viață al copilului comportamente preverbale:  plânsul,  gânguritul, mișcări ale corpului, vocalizarea. Aceste caracteristici fac parte din procesul natural de dezvoltare.

În literatura de specialitate este menționat intervalul de vârsta 2 ani - 2 ani și 6  luni ca fiind  important în ceea ce privește achiziționarea limbajului. Astfel, se evidențiaza faptul că, dacă până la vârsta cronologică de 2 ani și 6  luni copilul nu a dobândit  achiziții solide în sfera limbajului, este evident că nici după acest interval de vârsta, rata achizițiilor nu va fi cu mult diferită, ceea ce poate duce la întârzieri în dezvoltarea limbajului.

Cum îl poți ajuta pe copilul tău să își dezvolte limbajul:

  • Implică-te în jocul copilului tău.
  • Ascultă și răspunde la întrebările pe care copilul ți le adresează.
  • Discutați despre ceea ce ați făcut în timpul zilei.
  • Folosește cât mai multe cuvinte diferite în discuțiile cu el.
  • Folosește atât propoziții simple, cât și propoziții complexe, pe măsură ce copilul crește.
  • Încurajează-l să se joace cu ceilalți copii.

În cazul în care dificultățile de limbaj și comunicare îi perturba funcționalitatea copilului, este recomandat să se apeleze la un specialist pentru o evaluare și/sau consiliere logopedică.

Referințe :


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>