Parentingul modern este plin de recomandări, metode „validate” și liste de lucruri pe care ar trebui să le faci ca să crești un copil echilibrat.
În practică însă, fiecare familie ajunge să păstreze ce i se potrivește. Restul dispare pe drum, uneori cu vinovăție, alteori cu ușurare. Tocmai în aceste renunțări se vede stilul real de a fi părinte.
Am invitat oameni dragi nouă, părinți, să vorbească deschis despre ce au eliminat din viața lor de familie. Reguli vechi, obiceiuri considerate „corecte”, rutine care promiteau ordine și aduceau, de fapt, tensiune. Răspunsurile lor arată că simplificarea nu înseamnă neglijență, ci o formă de claritate: alegi ce contează și lași restul să plece.
Diana Enache – prezentator PRO TV
Am eliminat ceva ce suna a democratie la început, dar a devenit o problemă: să îl intreb pe Tomas ce vrea să mănânce. Fie alegea fast-food (ceea ce era inadmisibil), fie oscila între aceleași două variante. Era un chin, pentru că el nu știa sau nu voia altceva, eu nu reușeam să îl conving să încerce și altă mâncare. Am hotărât să îi ofer două, maximum trei opțiuni și toată lumea a răsuflat ușurată.
Ce nu funcționează pentru noi în ceea ce privește timpul petrecut pe laptop, telefon etc - la început avea dreptul la maximum o oră. Niciodată nu o respecta și, de fiecare dată, negocierile se încheiau cu lacrimi și cu o jumătate de oră câștigată de el. Am renunțat la a-i limita timpul, dar i-am explicat ce aduce și ce nu aduce bun obișnuința aceasta (pe care trebuie să o admitem, totuși, suntem în 2026). Drept urmare, își limitează singur timpul pe device-uri.
M-a ajutat să simplific viața de părinte structura, atât cât se poate, în orice.
Nu ca în armată, dar cu limite clare, cu participarea lui întotdeauna și cu mult umor. A uitat sau nu a avut chef să se spele pe dinți seara? A doua zi a înțeles că o respirație urâtă este insuportabilă și pentru el, și pentru alții. Nu și-a făcut tema pentru mâine, deși o avea de săptămâna trecută? Sacrifică timpul pentru joacă și chiar o jumătate de oră de somn și o face. Data viitoare, cel mai probabil, nu se va mai întâmpla.
Laura Frunză - bloggeriță și scriitoare
Unul dintre principalele lucruri pe care le-am eliminat din viața noastră a fost senzația de „FOMO” (fear of missing out). Mereu eram într-un stres continuu că trebuie să fac ceva cu ei: dacă e un spectacol nou, trebuie să-l vedem. Dacă ninge afară, trebuie să ieșim la săniuș. Dacă e frumos afară, trebuie să ieșim la plimbare. Dacă e un eveniment fain, trebuie să ajungem și noi.
Dacă e Narativ sau Cursa Copiilor de la Festivalul Sporturilor, trebuie să-i înscriu și eu pe copii. Dacă e weekend, trebuie musai să ieșim undeva, să facem o excursie sau o drumeție sau măcar o plimbare prin pădure. Aveam senzația asta, pe de o parte că, dacă nu le umplu programul cu activități, o să stea numai în casă pe electronice și, pe de alta, că nu le creez suficiente amintiri frumoase din copilărie.
Așa că, de când am început să muncesc mai mult (de nevoie) și nivelul meu de energie a scăzut din ce în ce mai tare, am renunțat să mai fac asta și, surpriză: nu s-a întâmplat nimic grav că n-am văzut niciun târg de Crăciun în decembrie anul trecut! Și culmea e că, în spațiul rămas liber, a apărut în mod firesc ceva care să mă ajute: de exemplu, niște mămici drăguțe de la școală s-au oferit să-l ia pe Vlad fie la o expoziție auto, la un festival de chimie sau la patinoar. Și nici consumul de electronice n-a devenit exagerat, atât timp cât am impus limite și în casă.
Prin urmare, dacă aș recomanda să renunțați la ceva anul ăsta, v-aș spune să renunțați la FOMO!
Adina Giurgea - creatoarea platformei "Părinți pe sârmă", organizatoarea Bookisit
E interesantă întrebarea asta, că tindem să gândim în bun/rău, alb/negru, ce aș aduce/ce aș elimina. Mie mi se pare că și lucrurile mai puțin dezirabile, mai puțin plăcute, cum sunt conflictele, de exemplu sau neînțelegerile, te pot ajuta să crești, să îl înțelegi mai bine pe copil/soț/celălalt.
De aceea n-aș zice că aș elimina ceva din rutina noastră. Dar dacă mi-ar fi permis, aș elimina discuțiile/negocierile și ochii dați peste cap când vine vorba de limitele pe ecrane.
Ei, asta chiar ar fi o minune.
Eu sunt o mare cititoare și mi-am crescut copiii prin biblioteci și la evenimente cu și despre cărți. Organizez cluburi de carte lunare de 5 ani și co-organizez târgul de cărți second-hand pentru copii și familii, Bookisit, de peste 7. Așa că mare mi-a fost mirarea când n-am mai funcționat rețeta asta odată cu începerea liceului băiatului. E într-o pauză de citit – a mai citit o carte de peste 600 de pagini, dar pe pasiunea lui (teatrul), însă altceva nu prea l-a mai tentat. Așa că aici, am renunțat să mai fiu pisăloagă și să insist (care se recomandă într-o doză sănătoasă), deși n-am renunțat să îi dăruiesc cărți și să-l mai tentez cu câte o noutate. Am încredere că tot ce am sădit va rodi din nou. Dar când îi va veni timpul, în termenii lui.
Când timpul e foarte prețios și nu mai ai timp și energie de nimic complicat, începi să faci liste cu ce aparaturi/instrumente am la dispoziție care să facă lucruri în locul meu (de exemplu aparatul minune care face mâncare și-mi înjumătățește timpul de stat în bucătărie și de aruncat oale arse, sau cureirii și cumpărăturile online). Dar de departe ce a adus simplificare și, zic eu, creștere, a fost să am încredere în copii să fie independenți, să facă singuri ceea ce pot face (cum ar fi să fie 90% independenți cu transportul cu și de la școală și cursuri), ca și temele și (aproape) tot ce ține de școală.
Diana Moldoveanu - psihoterapeut Terapia Centrată pe Emoții (EFT)
Am eliminat nu o rutină, ci presiunea performanței academice, dar nu a fost o decizie ușoară. A existat un real conflict interior între „părintele rațional”, care știe importanța unei școli de elită și care considera că este mai bine pentru copil să urmeze gimnaziul la un colegiu și părintele care își dorește, înainte de toate, să-și vadă copilul fericit și împlinit.
Am ales să prioritizăm în acest moment al parcursului său (clasa a IV-a) pasiunea lui pentru sport, știind că succesul autentic se hrănește din reglare emoțională și disciplină interioară, nu din standarde academice care în acest moment nu rezonează cu structura lui.
Ce nu mai funcționează (deși se recomandă): ideea de „parenting de manual” sau hiper-structurarea timpului.
Deși se recomandă activități constante pentru dezvoltare, am observat că prea multă structură sufocă autonomia. Uneori, cel mai bun lucru pentru un copil este spațiul liber în care să nu aibă nimic „de bifat”, permițându-i să-și descopere propriile resurse. Noi am funcționat mereu după aceste principii, nu este ceva nou.
Ce a simplificat viața: acceptarea. Este conceptul care a transformat totul. Să accept că nu pot controla rezultatul final, ci doar calitatea prezenței mele aici și acum. Acceptarea limitelor mele ca părinte și a unicității copilului meu a tăiat zgomotul de fundal al vinovăției și ne-a adus tuturor mai multă liniște. Văd acest lucru și în cabinet, unde părinții se zbat să fie mereu părinți perfecți. Și asta epuizează. Așa că noi cel puțin ne-am propus să fim părinți suficient de buni… și cam atât.
Dana Rogoz - actriță
Nu e chiar complet eliminată, dar e clar diminuată, vinovația că pur și simplu stau cu copiii fără să facem o „activitate educativă". Fără să îmi propun să fie "un timp de calitate." Și pentru că tocmai pregătesc un sac nou cu haine de dat, care le-au rămas mici copiilor, încerc să elimin complet și ideea hainelor păstrate „pentru ocazii speciale”, care, de fapt, nu mai vin niciodată.
Nu funcționează pentru noi, deși „se recomandă” listele lungi cu reguli pentru copii.
Când Vlad era de vârsta Liei (5 ani), aveam casa plină de hârtiuțe cu reguli, cu ritualul de somn, ritualul de trezire, ca să fie clar că "jucăriile care nu merg la locul lor dispar pentru 3 zile". Cu Lia n-am mai procedat așa și mi se pare că am evitat multe certuri inutile, rezultatele fiind cam aceleași. Ba chiar aș spune că Lia respectă, de fapt, mai ușor regulile "nescrise" ale familiei și se adaptează mai repede unor rutine noi.
M-a ajutat să deleg altora din sarcini, să nu încerc să fac totul singură. Și, știu că poate o să îmi sară oamenii în cap, dar sunt perioade în care ChatGPT mă ajută să fac un program copiilor, în care să aibă timp și de școală, și de activități extra, și de joacă, adecvat etapei lor de dezvoltare.
Alexa Stănescu - jurnalist, blogger de parenting și educație
Aș zice mai degrabă că am început să renunt mai ușor la a avea dreptate mereu și la a vrea să câștig bătăliile mici. Nu mai iau drept ofensă sau o luptă personală orice formă de opoziție sau conflict manifestată de copii.
Dar asta vine cu un “dezavantaj”: că trebuie să accept adevărul care doare: copiii cresc, intră in alte etape din viată, înseamnă să accept că au alte nevoi, chiar și cele emoționale sunt la un alt nivel și încă mă adaptez.
Dar cred că asta e esențialul: mă adaptez și nu (mă) mai judec pe mine și mai ales pe ei!
Overplanificarea nu e pentru mine. Da, e bine să ai zile ocupate, să te organizezi un pic, dar este tot mai greu să o fac pe toate planurile. Nu doar că mă obosește să țin pasul, dar mă dezamăgesc singură la finalul zilei când nu reușesc “să le fac pe toate”.
Nu mai pot ține pasul cu ce “trebuie”: vreau să citesc, să gătesc, să lucrez, să mă joc cu fiecare copil, dar si cu ei împreună, să citească și copii, să facă teme…
Paradoxal poate, m-a ajutat că citesc cărți de parenting, să ascult emisiuni și cumva stochez informațiile, dar am făcut asta în decursul unor ani. Uneori am pauze mari în care refuz să mai citesc și stau și caut soluții în “Google-ul meu interior”.
M-a ajutat și faptul că am înțeles că nu trebuie să duc copiii la toate opționalele, că nu trebuie să ne încărcăm viețile doar pentru o posibilitate că va ieși un pictor sau dansator desăvârșit datorită orelor extrașcolare.
Nu încarc programul familiei, nici weekendurile, încerc să savurăm timpul împreună în multe feluri, astfel că nu ieșim în fiecare zi din fiecare weekend.
În plus, am “împărțit” timpul cu copiii ca să ne fie mai ușor, iar ei să aibă experiențe diferite cu toată familia, dar și cu fiecare părinte. E important să aibă fiecare copil timpul său, fără să fie neapărat alături de frate. Să nu fim mereu pe fugă din cauza unui program încărcat pe mine mă ajută să funcționez.
Alex Zamfir - antreprenor în educație
Când ai un copil adolescent, tu, ca părinte, trebuie să te adaptezi constant: la stările lui, la cheful lui de a vorbi sau nu, la nevoia lui de intimitate sau nevoia lui de comunitate etc.
Așa că anul acesta încerc să elimin așteptările din rutina noastră.
Iau lucrurile așa cum vin, căci și dacă aș vrea altfel, doar mi-aș face viața mai grea. Deși se tot recomandă să petreci cât mai mult timp cu copilul tău, lucru cu care sunt de acord, eu sunt la faza în care petrec timp cu el când vrea el. Și mi se pare că această independență pe care și-o tot testează în ultima vreme și pe care și-o va tot testa și în perioada următoare este treaba care mi-a simplificat cel mai mult viața de părinte. Uneori, îmi place, alteori, nu, dar cu siguranță viața mea e mai simplă.