Am mai povestit despre cât de mult îi place Alexei să se cocoațe în copaci. Așa că weekendurile noastre includ drumuri la parcuri de aventuri, mai aproape sau mai departe de casă.
A venit rândul Parcului Aventura de la Brașov.
Am plecat devreme din București și am ajuns aproape de ora de deschidere a parcului. Prima impresie a fost una neplăcută, pentru că se formase deja o coadă la care am stat mai bine de jumătate de oră. O singură persoană făcea sortarea tipurilor de bilete și o altă persoană încasa banii, ceea ce îngreuna puțin accesul în parc.
Odată trecut acest hop, totul a mers foarte bine.
În Parc Aventura există 16 trasee cu dificultate progresivă.
Fiecare traseu are un anumit nivel de dificultate, care este simbolizat de o culoare specifică:
- 5 trasee mov pentru copiii sub 8 ani. Traseele mov au un sistem de securitate fără manipularea carabinierelor, pentru maximum de siguranță.
- 3 trasee galbene pentru copiii de la 8 ani împliniți și pentru începători. Traseele galbene nu depășesc o înălțime de 3 metri.
- 3 trasee verzi ușoare. Pe traseele verzi înălțimea jocurilor nu depășeste 6 metri.
- 2 trasee albastre cu dificultate medie, nici prea ușoare, nici prea grele.
- 2 trasee roșii, cu nivel de dificultate ridicat.
- 1 traseu negru care cere forță și tehnică. Pe acest traseu vei avea parte de adrenalina la maximum.
Alexa era încântată de "Marea Tiroliană peste Lac" cu lungime 300 metri dus și 200 metri întors, cu care traversezi lacul de lângă parc. Doar că aceasta este disponibilă doar pe traseele peste 8 ani.
https://www.parc-aventura.ro/
Ce trebuie să știi despre regulamentul ce îi privește pe cei mici
Traseele mov, pe care le-a testat Alexa, sunt accesibile numai copiilor cu vârste între 4 și 7 ani.
- Copiii vor fi în permanență însoțiți de un adult.
- Echipamentul nu este transmisibil și se închiriază pentru o perioadă de 3 ore.
- Echipamentul trebuie să fie utilizat numai în felul în care v-a fost indicat, iar echiparea și dezechiparea celor mici se face numai de către personalul parcului.
- Esti interzisă urcarea adulților însoțitori pe traseele mov sau pe scările către platforme.
- Adulții însoțitori au obligația să asiste sosirea copiilor la fiecare ultima tiroliană care încheie traseele spre sol.
- Pe tiroliană are voie o singură persoană.
Iată lista de prețuri
Ce am observat pe traseu
Pe traseele de la Parc Aventura Brașov am văzut mulți copii plângând de frică. Am văzut și mulți părinți care încercau să îi motiveze să înainteze. Unii după câteva rugăminți renunțau și chemau în ajutor personalul parcului. Angajații foarte drăguți au o cheiță specială cu care pot scoate copilul blocat pe cablul de siguranță, eliberând traseul pentru ceilalți copii.
Am văzut și părinți care insistau ca cel mic să rămână pe platformă sau să treacă peste scândura care se balansa, deși copilul plângea că nu vrea jos.
Când îl lăsăm să abandoneze și când insistăm să continue?
Este adevărat că poate fi frustrant să îl duci la cățărat, să plătești biletul, ca mai apoi el să se blocheze în mijlocul traseului și să refuze să avanseze. Dar cum este bine să procedăm?
Am cerut părerea unui specialist pe aceasta temă: Mihaela Ștefănoiu, psiholog clinician, cu formare profesională în psihoterapii cognitiv-comportamentale și sexterapie, colaborator Parentropolis.
Ce spune psihologul
Sunt foarte multe lucruri care intervin: personalitatea copilului, personalitatea părintelui, relația copil părinte și aș îndrăzni să spun că și relația părinte-părinte.
În cazul de față, putem vorbi despre frică, despre curaj, dar și despre motivația pe care o am în a face acel lucru. Știm că curajul nu apare decât în prezența fricii. Dar cum evaluează copilul frica?
Când ne naștem nu avem noțiunea fricii, ci mai degrabă curiozitatea. Noi părinții traducem pericolul pentru copii. Unii sunt prea grijulii și fac orice să îi protejeze pe copii, alții interzic "că este periculos". Supradimensionează acel pericol, ca în acest fel să fie mai clar copilului. Sau noi ca părinți manifestăm fricile noastre în prezența lor, fără să conștientizăm că ei ar înțelege acest lucru.
Frica este bună, dar când este prea mare nu ajută.
Când încearcă ceva nou copilul, nu știm cum interpretează el frica. Ba mai mult i-o invalidăm: "Nu-ți fie frică!" Iar copilul poate gândi: "Păi până acum te-ai străduit să îmi spui de ce să îmi fie frică și acum îmi spui opusul!"
Nici măcar nu-l întreb dacă îi este frică, îl pun în fața faptului împlinit și... să se descurce!
Câți părinți merg pe traseele cele mai grele imediat cum au ajuns? Inclusiv în indicațiile pentru adulți se recomandă să începi cu cel mai ușor.
Oare noi punem aceaste întrebări copiilor? "Cu ce ai putea începe? Ce crezi că ai putea reuși? Și apoi ce poți face mai departe?"
Și totuși atunci când nu reușesc, ne supărăm.
Dar este vorba despre noi? Copilul de ce se află acolo? Pentru pagina de facebook a părintelui, să arate cât de tare este copilul lui? Care este distracția copilului? Ce motiv ar avea să facă asta?
Ca să învingem fricile este bine să exersăm curajul. De câte ori au venit acolo înainte să vadă ce se întâmplă acolo? De câte ori au încercat acea activitate ca să ajungă să reușească?
Da, avem nevoie de un stres ca să exprimăm curajul, dar un stres pe măsura personală.
Dacă va fi un stres mai mare, mai degrabă va duce la paralizie. Ca răspuns la frică sunt cele trei variante: fugi, luptă sau paralizează. Și aici ne întoarcem la cum evaluează copilul frica, la cum i-am arătat frica, la cum am intervenit noi în gestionarea fricii lui. Avem nevoie mai mult de încurajări și recompense, dar de multe ori penalizăm și uităm să aducem recompensele situațional în favoarea copilului pentru creșterea stimei.
Când ne supărăm pe ei nu facem decât să îi lăsăm să înțeleagă că suntem dezamăgiți de ei. Cum se traduce asta în mintea unui copil? Că este nevoie să îi mulțumească pe ceilalți.
Deci, revenind, copilul gândește "sunt pe traseu legat și cu cască în cap și îmi spui să nu-mi fie frică." Tu i-ai arătat ce faci când îți este frică?
"De ce aș face asta? Să te mulțumesc pe tine? Asta nu mă face mai curajos, ci mai degrabă îmi afectează încrederea personală."
Iar dacă părinții nu sunt pe aceeași lungime în modul în care interacționează cu copilul devine și mai dificil.
Revenind la întrebarea ta, nu este indicat să îi forțăm să facă ceva. Lucrul acesta nu le crește încrederea în ei, cel mult crește dependența de a se simți iubit prin performanțe.
Chiar dacă reușesc o dată, dacă nu exersez și nu reușesc să mă bucur de reușita mea, voi interpreta că a fost doar accidental și nu va contribui la stima și încrederea personală.
Oare cât le vorbim înainte despre acea activitate? Și în ce termeni? Cum îi pregătim? Alegem să îi pregătim sau îi expunem doar? Ei își doresc asta?
Recomandat este să le oferim și o situație din altă experiență în care au reușit. Să își găsească resursele proprii pentru a întâmpina o situație cu curaj.
Copiii au nevoie de experiențe în care să își antreneze curajul, alături de părinți. Este dificil să fii părinte uneori și ne este teamă să nu greșim, însă observând greșelile putem evolua alături de copiii noștri.
Așa că cere copilului tău așa cum ți-ar plăcea ție să îți ceară cineva să faci ceva.
Fii un părinte bun ascultându-ți copilul!
Vezi și alte parcuri de aventuri AICI.