Ziua in care a fugit somnul coperta

În "Ziua în care a fugit somnul", Alex și Ana sunt doi gemeni, care la aniversarea de 4 ani își pun o dorință mai deosebită: să nu mai doarmă niciodată. Astfel nu vor mai pierde timpul cu somnul și se vor juca încontinuu.

Bunica încearcă să le arate beneficiile somnului, dar ei sunt convinși că și-au exprimat o dorință îndreptățită.

Somnul însă aude dorința lor, se simte foarte jignit și pleacă, luându-și cu el și picotifonul. Aflați din carte ce face acest aparat.

Noaptea și ziua următoare, cei doi copii se joacă fără oprire. Dar, în ciuda entuziasmului, ochii le erau roșii și abia mai aveau putere să vorbească. Oboseala îi cuprinse în brațele sale. 

Faceți cunoștință, împreună cu cel mic, cu Somnul mare rotund și moale ca un aluat de cozonac. Îi îmbie pe copii cu mirosul lui de verbină și tei, le susură la ureche cântece de leagăn și le spune povești.

Aflați din "Ziua în care a fugit somnul" dacă Somnul se îmbunează și se întoarce la cei doi copii neastâmpărați.

Victoria Pătrașcu are o experienţă de peste un deceniu în jurnalism. Din 2007 se ocupă de conceperea şi susţinerea de proiecte culturale și educaţionale destinate, în mare parte, copiilor. În septembrie 2007, a obţinut premiul al II-lea la Concursul de dramaturgie „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, organizat de Teatrul „Ion Creangă“, cu piesa “O Poveste cu Bucluc”, care intră în bucluc. A debutat editorial cu „Ziua în care a fugit somnul” (Editura Nemi, 2008). În 2012 îi apare culegerea de povești „Stejarul pitic, cel mai bun tătic” (Editura Cartea Copiilor), carte ce ajunge finalistă a Galei Bun de Tipar la categoria Cea mai bună carte pentru copii. În 2015, publică la Editura Cartea Copiilor „Ela cea fără de cuvinte”.

Aceasta este a doua ediție a poveștii, apărută la Editura Cartea Copiilor. Are 36 de pagini, iar vârsta recomandată de editură este 3-7 ani.

Iluistratoarea Ágnes Keszeg a studiat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (masterat in Design vestimentar)De 11 ani creează ilustrații pentru cărți de copii și reviste de modă. Are mii de desene publicate în cele 30 de cărți realizate pentru edituri din România și Ungaria. La acestea se adaugă desene în zeci de reviste din toată lumea, din Coreea până în Mexic.

Citește și despre cât de importantă este rutina de somn a copiilor.


Ce părere ai? Lasă-ne un mesaj. 


>